O persoană a murit şi alte zece au fost rănite într-un accident pe DN1

O persoană a murit, luni, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau zece persoane, pe DN 1, în apropierea localităţii ilfovene Ciolpani, reprezentanţii Poliţiei Ilfov precizând că pasagerii din microbuz nu au fost răniţi.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 09:12

Şoferul unui autotusim Dacia care circula dinspre Izvorani nu a acordat prioritate la intrarea în Drumul Naţional şi s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau zece persoane şi care circula dinspre Bucureşti către judeţul Prahova, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Ilvof, Claudia Burada.

În urma impactului şoferul Daciei a murit, însă niciunul dintre cei zece pasageri ai microbuzului nu a suferit răni, a precizat sursa citată.

Circulaţia în zonă nu a fost afectată în urma accidentului.

Te-ar mai putea interesa și
Germania a devenit exportator net de energie electrică în primul trimestru din 2026, grație instalațiilor eoliene
Germania a devenit exportator net de energie electrică în primul trimestru din 2026, grație instalațiilor eoliene
Germania a fost exportator net de energie electrică în primul trimestru din acest an, pentru prima dată după 2023, principala sursă de generare fiind instalaţiile eoliene, arată datele......
Wizz Air dă drumul la zborurile sozoniere din România către insulele grecești
Wizz Air dă drumul la zborurile sozoniere din România către insulele grecești
Compania aeriană Wizz Air anunță astăzi inaugurarea completă a tuturor rutelor sale de vară din România către insulele ...
Transelectrica începe din 30 iulie plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe acționarii
Transelectrica începe din 30 iulie plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe acționarii
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. (TEL) anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în temeiul ...
Bulgaria oprește ajutorul militar pentru Ucraina. Țara de la sud de Dunăre spune că negocierile sunt singura soluție pentru obținerea păcii
Bulgaria oprește ajutorul militar pentru Ucraina. Țara de la sud de Dunăre spune că negocierile sunt singura soluție ...
Guvernul bulgar a anunţat marţi că va înceta să trimită ajutor militar Ucrainei, argumentând că negocierea este singura ...