O chitară a lui Noel Gallagher de la Oasis s-a vândut cu peste 271.000 de euro la licitaţie

O chitară a muzicianului britanic Noel Gallagher, pe care acesta a descris-o în 1997 drept "cea mai bună din lume", a fost vândută sâmbătă la licitaţie pentru suma de 226.800 de lire sterline (peste 271.000 de euro), informează AFP.
AGERPRES - D, 17 nov. 2024, 13:31
O chitară a lui Noel Gallagher de la Oasis s-a vândut cu peste 271.000 de euro la licitaţie

Fraţii Gallagher, Liam şi Noel, au anunţat în august că trupa lor Oasis se va reuni pentru un turneu în vara anului viitor.

Revenirea emblematicei trupe de BritPop din anii ’90 a stârnit un entuziasm uriaş în rândul fanilor. Biletele pentru concerte s-au epuizat, iar albumul lor de debut „Definitely Maybe”, lansat în urmă cu 30 de ani, a ocupat din nou primul loc în topuri în septembrie.

Sâmbătă, acest entuziasm s-a resimţit la licitaţie.

Chitara Gibson Les Paul Florentine Silver Sparkle pe care Noel Gallagher a folosit-o la înregistrarea celui de-al treilea album Oasis, „Be Here Now”, lansat în august 1997, a fost vândută pentru 226.800 de lire sterline.

Potrivit casei de licitaţii pe internet Propstore, chitara a fost realizată pentru Noel Gallagher în atelierul Gibson în 1997 şi a fost folosită pentru recitaluri în cadrul emisiunilor „The David Letterman Show” şi „Saturday Night Live” din Statele Unite.

„Este cea mai bună chitară din lume”, declarase Noel Gallagher într-un interviu acordat revistei Spin în 1997. „Nu este una dintre cele mai bune, este cea mai bună”, subliniase muzicianul.

Oasis era atunci la apogeul faimei sale.

Dar trupa, fondată în 1991 la Manchester, s-a destrămat apoi în 2009, din cauza disputelor recurente dintre fraţii Gallagher, care şi-au continuat carierele pe cont propriu, până când au anunţat reunirea Oasis în vară.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...