ANPC execută silit Volksbank. Banca a pierdut un proces pe OUG 50 cu 260 de reclamanţi. Ce spune banca

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că a început executarea silită a unei bănci, după un proces câştigat în 2012. ANPC a sancţionat banca după ce a adunat reclamaţii de la 260 de clienţi, care s-au plâns de implementarea defectuoasă OUG 50/2010, după ce banca a transformat comisionul de  risc în comision de administrare. Din informaţiile noastre, banca în cauză este Volksbank.
Mihai Banita - mie, 30 apr. 2014, 13:38
ANPC execută silit Volksbank. Banca a pierdut un proces pe OUG 50 cu 260 de reclamanţi. Ce spune banca

În acest caz sunt implicaţi 260 de consmatori, care au reclamat banca în toamna lui 2010, pentru aplicarea defectuoasă a OUG 50/2010. Astfel, banca a modificat comisionul de risc în comision de administrare. Ordonanţa limita numărul comisioanelor ce pot fi percepute de bănci şi interzicea, în acelaşi timp, ca instituţiile de credit să introducă alte comisioane pe perioada derulării contractelor.

Apoi, OUG 50/2010 a fost modificată prin legea de adoptare şi legiuitorul a hotărât să nu se mai aplice şi creditelor în derulare, astfel că cele mai multe bănci au obţinut în instanţă anularea proceselor verbale.

„Au depus reclamaţiile în 2010, când OUG 50 era în forma iniţială şi se aplica contractelor în derulare. ANPC a dispus sancţiuni şi măsuri complementare”, spune Dunca.

Acesta a precizat că reclamaţiile au venit din toată ţara, dar a refuzat să facă public numele băncii, în ciuda faptului că procesul s-a încheiat cu decizie definitivă şi irevocabilă. Dunca a invocat posibilele procese penale la care s-ar putea supune.

Potrivit informaţiilor noastre, banca în cauză este Volksbank. ANPC a sancţionat banca cu amendă de 80.000 de lei şi sancţiuni complementare constând în restituirea sumelor încasate fără temei legal şi aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale. Banca a făcut plângere contravenţională, înregistrată în dosarul 38120/300/2010 de la Judecătoria Sectorului 2, în 3 noiembrie 2010. Apoi, OUG 50 a fost modificată în decembrie, şi instanţa de fond admitea plângerea Volksbank în iulie 2012, exonerând-o de plata amenzii şi de modificarea contractelor.

Soluţia a fost atacată cu recurs de către ANPC, iar Tribunalul Bucureşti l-a admis într-un timp foarte scurt pentru instanţele bucureştene, în noiembrie 2012, respingând definitiv plângerea Volksbank.

Banca a fost reprezentată de avocaţii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.

De atunci nu s-a mai întâmplat nimic în acest dosar, până ce ANPC nu a început executarea silită a băncii. Întrebat de ce a durat atâat de mult punerea în executare a hotărârii, Dunca a spus că nu poate să răspundă, fiind şeful ANPC de doar două luni.

Potrivit unui exemplu de credit dintre cele implicate în dosar, prezentat de Dunca, pentru un credit de 129.900 de euro, cu o dobândă de 3,49%, comisionul de risc era de 0,12 punce procentuale şi reprezenta 240 de euro din rata de 1.153 de euro din iunie 2010. În cazul de faţă, calculele ANPC arată că banca ar trebui să restituie clientului 5.590 de euro.

Valoarea creditelor celor 260 de reclamanţi variază între 20.000 şi 400.000 de euro, a precizat preşedintele ANPC.

Volksbank: Executarea sancţiunilor nu are bază legală, ca urmare a modificării OUG 50

„Având în vedere că s-a discutat despre un proces-verbal întocmit de ANPC acum 4 ani, soluţionat irevocabil acum 2 ani şi fără a avea o informaţie clară în privinţa numărului de dosar, am identificat 5 litigii generate de procese-verbale încheiate de ANPC Bucureşti împotriva Volksbank. Din patru dintre soluţiile Tribunalului rezultă foarte clar că ANPC Bucureşti a pierdut. Cea de-a cincea decizie, deşi menţine procesul-verbal încheiat de ANPC, precizează că executarea sancţiunilor (amendă şi eventuale restituiri de sume) nu are baza legală, întrucât OUG 50 nu se mai aplică din decembrie 2010, contractelor în derulare. Chiar Curtea Constituţională stabileşte foarte clar acest lucru prin Decizia nr. 228/2007, precizând că „o sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o fapta dezincriminată printr-un nou act normativ, urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”

În ceea ce priveşte executarea anunţată de ANPC, Volksbank nu a primit vreo notificare iar în cazul în care această s-ar concretiza, vom face contestaţie la executare”, se arată în răspunsul Volksbank, la solicitara ECONOMICA.NET de a oferi un comentariu în această speţă.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul de parole sau autentificarea cu doi factori poate ajuta la conectarea în siguranţă la conturi – analiză
Managerul de parole sau autentificarea cu doi factori poate ajuta la conectarea în siguranţă la conturi – analiză
Parolele rămân o ţintă majoră pentru hackeri şi alţi actori din sfera ameninţărilor cibernetice, iar în acest context aplicaţiile de tip manager de parole şi metode de autentificare cu......
În Gaza există mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest – ONU
În Gaza există mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest – ONU
În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ...
Inundaţii severe în capitala Turciei, Ankara. Sunt aşteptate precipitaţii suplimentare
Inundaţii severe în capitala Turciei, Ankara. Sunt aşteptate precipitaţii suplimentare
Capitala Turciei, Ankara, a fost lovită de inundaţii severe marţi noapte, iar autorităţile avertizează că urmează ...
Fondurile de investiţii pariază pe relansarea preţurilor la gaze în Europa pe termen lung
Fondurile de investiţii pariază pe relansarea preţurilor la gaze în Europa pe termen lung
 Investitorii pariază din ce în ce mai mult pe faptul că preţul gazelor naturale în Europa va creşte pe termen lung, ...