România, campioană mondială la Counter-Strike. „Este un moment de referință pentru esports-ul românesc”

Titlul de Campioană Mondială la Counter-Strike a revenit duminică seară României la Riad, Arabia Saudită, unde se desfășoară săptămânile acestea World Esports Championship 2024. Echipa României, reprezentată de jucătorii Nexus Gaming, a reușit să câștige marea finală în fața reprezentativei Portugaliei pe care a învins-o cu 2-0, câștigând cele două hărți necesare adjudecării meciului.
Lidia Neagu - lun, 18 nov. 2024, 15:26
România, campioană mondială la Counter-Strike. „Este un moment de referință pentru esports-ul românesc”

Finala a fost urmărită live de sute de mii de români pe canalele de stream locale sau internaționale. În acest meci pregătirea și experiența jucătorilor de la Nexus au făcut diferența. Românii au dominat atât pe plan tactic, cât și individual, câștigând în fața unei echipe portugheze puternice. Victoria a adus un premiu de 100.000 de dolari și, mai important, titlul de campioni mondiali, o realizare unică în istoria esports-ului românesc.

„Este un moment de referință pentru esports-ul românesc și demonstrează potențialul imens pe care acesta îl are de fapt. Medaliile de aur la acest campionat vin după ce în trecut le obținusem și pe cele de bronz sau de argint”, a declarat Octav „ang” Crețu, CEO-ul Nexus Gaming.

Victoria împotriva Portugaliei vine după un parcurs impresionant în grupe, cu patru meciuri câștigate din cinci jucate, și după eliminarea Germaniei în sferturile de finală și a campioanei en-titre, Suedia, în semifinale.

„Suntem mândri de ceea ce am realizat și sperăm că acest succes să motiveze tinerii jucători să își urmeze pasiunea. Ne-am demonstrat nu doar nouă, ci tuturor celor care ne-au urmărit, că România nu este un outsider în competițiile importante”, a declarat Cătălin „BTN” Stănescu, căpitanul echipei Romaniei.

În spatele acestei performanțe de excepție se află o echipă profesionistă formată din jucătorii Nexus Gaming:

Cătălin „BTN” Stănescu (căpitan) — un lider experimentat, recunoscut pentru capacitatea sa de a coordona echipa în momentele critice.
Adrian „XELLOW” Guță — un adevărat maestru al sniper-ului, cunoscut pentru precizia sa.
Cosmin „ragga” Teodorescu — expert în entry fragging, mereu în prima linie.
Daniel „Ciocardău” Purice — un jucător polivalent, capabil să se adapteze în orice situație de joc.
Roberto „ADRON” Păun — cel mai nou membru al echipei si un suflu de inspirație pentru spiritul acesteia.
Adrian „XELLOW” Guță a obținut titlul de MVP, adică cel mai bun jucător al campionatului mondial.

Impactul asupra comunității românești de esports

Pentru jucătorii români, câștigarea unui titlu mondial era, până nu demult, un vis aproape imposibil de atins. Succesul Nexus Gaming la World Esports Championship 2024 nu doar că a pus România în lumina reflectoarelor internaționale, dar poate inspira o nouă generație de jucători să își urmeze pasiunea pentru gaming la un nivel profesionist.

„Această realizare este o dovadă a progresului pe care esports-ul românesc l-a făcut în ultimii ani si suntem incredibil de mândri de echipa noastră, în condițiile în care nu avem parte de niciun fel de susținere, nici măcar la nivel de recunoaștere, din partea Statului Roman. Toate acestea în condițiile în care anul viitor Comitetul Olimpic Internațional va organiza tot aici, la Riad, prima ediție a Olimpiadei de Esports și unde România va avea reprezentante la mai multe competiții.”, declară Mihai Cotos, ROESF.

Fondată în urmă cu peste un deceniu, Nexus Gaming a devenit una dintre cele mai respectate organizații de esports din România și Europa de Est.

 

Te-ar mai putea interesa și
Accesul în pasajul Piaţa Presei Libere va fi restricţionat – anunț Metrorex
Accesul în pasajul Piaţa Presei Libere va fi restricţionat – anunț Metrorex
Metrorex a anunțat că accesul în pasajul Piaţa Presei Libere va fi restricţionat în nopţile de 21-22 aprilie şi 22-23 aprilie 2026, în intervalul orar 23:00-5:00....
AB Foods va separa retailerul său de articole de îmbrăcăminte Primark de afacerea sa de produse alimentare
AB Foods va separa retailerul său de articole de îmbrăcăminte Primark de afacerea sa de produse alimentare
Associated British Foods Plc (AB Foods) a anunţat marţi că a decis să separe retailerul său de articole de îmbrăcăminte ...
Date în premieră. Românii au trimis o sumă uriașă prin Revolut. Peste 4 milioane de transferuri internaționale doar în primele 3 luni 2026
Date în premieră. Românii au trimis o sumă uriașă prin Revolut. Peste 4 milioane de transferuri internaționale doar ...
Peste 2,7 milioane de transferuri de bani din 120 de țări au ajuns în România în primele trei luni ale anului prin cardurile ...
Furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopţii, susține primarul Capitalei după explozia de la CET Vest
Furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopţii, susține primarul Capitalei după explozia de la CET Vest
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat marţi că au început manevrele de pornire a instalaţiilor CET ...