DSVSA Tulcea: Pește din Delta Dunării este bun pentru consum. Mirosul reclamat de pescarii este cauzat de scăderea adâncimii apei

Laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a analizat, de la începutul acestui an, circa 100 de probe prelevate de la peştele capturat în Dunăre şi Delta Dunării, iar rezultatele au arătat că resursa piscicolă este bună de consum.
AGERPRES - mar, 19 nov. 2024, 16:43
DSVSA Tulcea: Pește din Delta Dunării este bun pentru consum. Mirosul reclamat de pescarii este cauzat de scăderea adâncimii apei

Directorul DSVSA, Mitică Tuchilă, a declarat, pentru AGERPRES, că laboratorul de specialitate al instituţiei pe care o conduce şi cel al Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti sunt singurele din România acreditate pentru analiza conţinutului de metale grele din peştele capturat în Deltă, Dunăre şi Marea Neagră, dar şi din peştele importat, în laboratorul tulcean ajungând inclusiv probe de peşte din cantităţile importate.

„Pentru DSVSA reprezintă o prioritate examinarea şi depistarea metalelor grele din peşte, astfel încât peştele şi produsele din peşte să ajungă pe masa consumatorului final în condiţii salubre şi apte de a fi consumate. La Tulcea, facem histamina pentru peşte, Tulcea având arondate mai multe judeţe pentru această analiză care reprezintă starea de prospeţime a peştelui, pe lângă metalele grele pe care le analizăm şi depistăm. Se analizează gradul de contaminare, iar aceste metale sunt în limite admise pentru consum”, a menţionat directorul DSVSA.

Tuchilă a amintit că analizele făcute pe probele din peşte luate în vara acestui an, în urma semnalelor de alarmă trase de pescarii din Sulina potrivit cărora fitofagul capturat are un miros greu, au relevat că resursa este bună de consum.

„Din punct de vedere fizico-chimici şi biologic, nu prezentau modificări speciale sau depăşiri de contaminanţi, în schimb capturile împrumutau un miros datorită scăderii adâncimii apei, ceea ce nu reprezenta decât un disconfort olfactiv. Practic, capturile erau bune de consum”, a mai spus directorul Mitică Tuchilă.

Potrivit sursei menţionate, de la începutul anului, punctele de debarcare din regiune au transmis laboratorului DSVSA 80 de probe din peştele trimis pe piaţă pentru consum, iar centrele de primă vânzare 16 probe, acestea fiind analizate în cadrul programului de autocontrol.

„Fitofagul este un mare amator de iarbă, iar acea iarbă fiind urât mirositoare, şi carnea peştelui capătă un miros greu. El este eliberat în urma prinderii şi nu ar fi pagubă că peştele moare după ce este prins, pentru că e o specie invazivă. Capturile din această specie nu sunt însă primite de cherhanale. Se întâmplă vara, atunci când nivelul apei scade, iar vegetaţia nu mai are oxigen să se dezvolte”, a menţionat Ion Năstase, pescar autorizat din Sulina.

Conform normelor în vigoare, atunci când analizele de laborator arată că peştele nu poate fi consumat din cauza concentraţiilor de substanţe nocive care depăşesc limitele maxim admise, loturile respective sunt confiscate şi dirijate la unităţi de incinerare.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Barna: România riscă marginalizarea în buget nou al UE dacă s-ar merge exclusiv pe criteriul performanței. Ar fi trei, patru economii mari care ar atrage toți banii
Dan Barna: România riscă marginalizarea în buget nou al UE dacă s-ar merge exclusiv pe criteriul performanței. Ar fi ...
Eurodeputatul Dan Barna a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizată sâmbătă, la Iaşi, că viitoarea reformă a bugetului Uniunii Europene ar putea dezavantaja statele mai puţin......
Producția de gaze naturale a României a scăzut ușor în primele două luni din 2026. Importurile s-au majorat însă semnificativ cu 46,5% – INS
Producția de gaze naturale a României a scăzut ușor în primele două luni din 2026. Importurile s-au majorat însă ...
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2026, de 1,244 de milioane de tone ...
Șeful TotalEnergies Patrick Pouyanne avertizează că criza combustibililor ar putea ajunge cu adevărat în Europa, dacă blocajul din Strâmtoarea Ormuz va mai dura două, trei luni
Șeful TotalEnergies Patrick Pouyanne avertizează că criza combustibililor ar putea ajunge cu adevărat în Europa, dacă ...
Directorul general al companiei petroliere franceze TotalEnergies, Patrick Pouyanne, a avertizat că, dacă situaţia de ...
USR vrea să schimbe Codul rutier. Partidul a depus un proiect de lege în care se stabilește ce trebuie să facă șoferii în caz de ambuteiaj pentru a ușura trecerea mașinilor de urgență
USR vrea să schimbe Codul rutier. Partidul a depus un proiect de lege în care se stabilește ce trebuie să facă șoferii ...
Deputaţii Uniunii Salvați România au depus, la Parlament, un proiect de lege care stabileşte clar ce trebuie să facă ...