Preşedintele iranian promite o ameliorare a condiţiilor de muncă

Preşedintele iranian Hassan Rohani a promis joi să amelioreze condiţiile de muncă, în speciale în ceea ce priveşte securitatea, într-un context economic fragil şi luptând împotriva discriminării sexuale, informează AFP.
Economica.net - J, 01 mai 2014, 17:13
Preşedintele iranian promite o ameliorare a condiţiilor de muncă

Şeful statului iranian s-a pronunţat în acest sens la Teheran cu ocazia zilei de 1 Mai, dar guvernul său a refuzat să autorizeze o adunare pentru a celebra Sărbătoarea muncii.

Preşedintele a afirmat că guvernul privilegiază ‘securitatea locului de muncă drept fundament al creării locurilor de muncă şi că nu va tolera discriminarea între sexe pe piaţa locurilor de muncă’. El a promis, de asemenea, o mai bună acoperire socială pentru muncitori.

Rata şomajului se situează – oficial – la nivelul a 10,4 %, cu circa un sfert din persoanele sub 25 de ani în căutarea unui loc de muncă, potrivit statisticilor oficiale.

Inflaţia este foarte puternică şi ţara trebuie să facă faţă unei recesiuni şi sancţiunilor internaţionale din cauza controversatului său program nuclear.

Rohani a criticat, de altfel, importantele importuri făcute sub preşedinţia predecesorului său, Mahmoud Ahmadinejad. ‘Noi am creat locuri de muncă în alte ţări şi am provocat şomajul pentru tineretul nostru importând bunuri fabricate în străinătate’, a indicat el.

Miercuri, Alizea Mahjoub, preşedintele principalului sindicat Khaneh Kargar, a indicat că Ministerul de Interne a refuzat să autorizeze o adunare pentru a celebra Ziua de 1 Mai.

‘Anul trecut, guvernul nu ne-a permis să ţinem adunări, iar în acest an şi noul guvern ne-a respins cererea, chiar dacă este dreptul nostru indiscutabil de a ţine adunări’, a spus Mahjoub, citat de agenţia Irna.

Preşedintele Rohani nu a menţionat această cerere de adunare.

Fostul preşedinte iranian Akbar Hachemi-Rafsandjani, un apropiat al noului şef al statului, şi-a exprimat sprijinul pentru organizarea unei astfel de manifestaţii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...