UE va continua să exercite presiuni asupra Rusiei – Herman Van Rompuy

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat că UE va continua să exercite presiuni asupra Rusiei, dacă nu se va găsi o ieşire paşnică din criza ucraineană pe calea negocierilor, informează RIA Novosti.
Economica.net - vin, 02 mai 2014, 11:27
UE va continua să exercite presiuni asupra Rusiei - Herman Van Rompuy

Aflându-se, vineri, într-o vizită în Slovacia, Rompuy i-a mulţumit acestei ţări şi premierului ei pentru faptul că joacă ‘un rol foarte important şi constructiv în căutarea unei căi paşnice în cadrul negocierilor privind ieşirea din criza ucraineană’. ‘În lipsa unei asemenea soluţii, UE va continua să susţină şi, dacă va trebui, să-şi amplifice presiunile asupra Rusiei’, a declarat preşedintele Consiliului European.

În afară de aceasta, Rompuy i-a dat asigurări Ucrainei în ceea ce priveşte UE. Potrivit oficialului european, UE va rămâne un partener pentru Ucraina în desfăşurarea de reforme politice şi economice necesare.

În data de 29 aprilie au intrat în vigoare sancţiunile împotriva cetăţenilor ruşi pe care UE i-a inclus pe lista neagră suplimentară, pentru acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...