Şeful Pentagonului: Statele membre NATO trebuie să crească bugetele pentru apărare

Statele membre NATO trebuie să îşi sporească bugetele alocate apărării, în pofida dificultăţilor financiare, pentru a face faţă Moscovei, care, "pe termen lung", va încerca să "pună la încercare" Alianţa Nord-Atlantică, a apreciat vineri şeful Pentagonului.
Economica.net - S, 03 mai 2014, 07:01
Şeful Pentagonului: Statele membre NATO trebuie să crească bugetele pentru apărare

În faţa acţiunilor Rusiei în Ucraina, NATO a reacţionat cu „forţă şi voinţă” pentru reasigura apărarea statelor membre est-europene vecine Rusiei, s-a felicitat Chuck Hagel într-un discurs susţinut în faţa Wilson Center, un centru de reflecţie de la Washington.

„Dar, pe termen lung, trebuie să ne aşteptăm ca Rusia să pună la încercare logica alianţei noastre, energia noastră, angajamentul nostru”, a avertizat el.

Alipirea Crimeei şi mişcarea prorusă din estul Ucrainei, regizate de Moscova, potrivit occidentalilor, „amintesc de primul sens al NATO”.
După 1991, Alianţa Nord-Atlantică a căutat „parteneriatul, nu conflictul, cu Rusia”, în opinia sa.

Dar, „astăzi, NATO trebuie să fie pregătită să revizuiască principiile de bază ale relaţiei sale cu Rusia”, a explicat şeful Pentagonului.

Aceste acţiuni tipice Războiului Rece obligă statele membre NATO să sporească bugetele alocate apărării.

„Liderii Guvernelor noastre trebuie să înţeleagă consecinţele tendinţelor actuale de scădere a cheltuielilor în domeniul apărării şi să ajute la depăşirea impasului bugetar”, a declarat el.

Îndemnurile americane la sporirea cheltuielilor în domeniul apărării de către statele membre NATO nu sunt noi.

La sfârşitul lunii martie, la Bruxelles, preşedintele american Barack Obama s-a declarat „preocupat” de scăderea cheltuielilor în domeniul apărării şi i-a îndemnat pe europeni să îşi asume mai multe responsabilităţi.

„Astăzi, PIB-ul Americii este de trei ori mai mic în comparaţie cu cel al tuturor celor 27 de aliaţi din NATO, însă America cheltuie de trei ori mai mult pentru apărare decât aliaţii săi”, a constatat Chuck Hagel.

În 2013, doar patru state membre NATO (Statele Unite, Estonia, Grecia şi Marea Britanie) atingeau sau depăşeau pragul de 2% din PIB consacrat apărării cerut de Alianţa Nord-Atlantică. Bugetul militar al Statelor Unite era pe atunci de 735 de miliarde de dolari, faţă de un total de 288 de miliarde pentru celelalte 27 de state membre NATO, potrivit statisticilor Alianţei.

Te-ar mai putea interesa și
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația e-Terra
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui, atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției, a anunțat......
Vot final cu privire la „dreptul la asistenţă pentru a muri”, în Franţa
Vot final cu privire la „dreptul la asistenţă pentru a muri”, în Franţa
Deputaţii francezi urmează să acorde miercuri aprobarea finală - în cadrul unui al patrulea şi ultim vot - proiectului ...
Wizz Air marchează 20 de ani în România: Liderul pieței aviatice a transportat de șase ori mai mulți pasageri decât populația țării
Wizz Air marchează 20 de ani în România: Liderul pieței aviatice a transportat de șase ori mai mulți pasageri decât ...
Wizz Air marchează 20 de ani de la primul zbor din România, care a avut loc în urmă cu 20 de ani, pe ruta Târgu-Mureș ...
SUA anunţă un nou val de lovituri în Iran
SUA anunţă un nou val de lovituri în Iran
Armata americană a anunţat un nou "val de lovituri" în Iran, începând cu miercuri 10:00 GMT, relatează AFP.