UEFA: Nouă cluburi vor fi sancţionate pentru nerespectarea regulamentului de fair-play financiar

Nouă cluburi vor fi sancţionate de UEFA pentru încălcarea regulamentului de fair-play financiar, a declarat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al forului european, fără a nominaliza vreuna dintre grupări.
Economica.net - S, 03 mai 2014, 09:56
UEFA: Nouă cluburi vor fi sancţionate pentru nerespectarea regulamentului de fair-play financiar

„În urma perioadei în care Camera de instrucţie a Instanţei de control financiar al cluburilor (ICFC) a supravegheat respectarea de către grupări a regulamentului de fair-play financiar, UEFA confirmă că, din cele 237 de cluburi participante în sezonul 2013/2014 al cupelor europene, 76 au fost solicitate să ofere informaţii suplimentare. Din acest grup, analiza este încheiată în cazul a 67 de cluburi şi continuă pentru celelalte nouă grupări”, a anunţat UEFA pe site-ul său oficial.

Un purtător de cuvând al forului european a declarat pentru AFP că numai în cazul acestor nouă ultime cluburi se vor dicta sancţiuni. El nu a oferit numele grupărilor care se află în continuare în anchetă, UEFA precizând că vor fi furnizate alte informaţii la finalizarea investigaţiilor.

Potrivit presei internaţionale, PSG şi Manchester City s-ar număra printre cluburile care nu au respectat regulamentul de fair-play financiar.

O decizie finală în cazul acestor grupări ar putea fi luată în iunie. Numai cluburile participante în cupele europene trebuie să se supună regulamentului de fair-play financiar.

Sancţiunile UEFA ar putea merge de la un avertisment până la amendă şi chiar interzicerea unor jucători de a evolua în cupele europene.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat că nu sunt de aşteptat sancţiuni de genul excluderii echipelor din cupele europene, însă pot fi alte pedepse aspre.

Forul de la Nyon a pus în aplicare acest regulament începând cu sezoanele 2011/2012 şi 2012/2013. Astfel, bilanţul contabil al grupărilor în cei doi ani nu trebuie să înregisteze pierderi totale mai mari de 45 de milioane de euro, iar acestea să fie acoperite de propietarii cluburilor. Dacă acţionarii nu pot acoperi pierderile, ele nu trebuie să depăşească 5 milioane de euro/sezon.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
tatele Unite au sugerat duminică Chinei crearea unui "mecanism" de dialog între cele două puteri pe tema inteligenţei artificiale (IA), a raportat ministrul american al finanţelor, Scott......
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane de euro, interzicerea creditelor noi pentru IFN-urile sancționate
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane ...
Într-un proiect de regulament al BNR, IFN-urile vor avea condiții mai drastice, cel puțin pentru trei aspecte: capitalul ...
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Fermierii Ion și Constantin Zgaiba din județul Dolj au obținut anul acesta 10.285 de kilograme de hectar ( aproximativ ...
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă ...