Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă

După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România a cunoscut o creștere susținută în acest an, ajungând aproape de +12% la nouă luni. În structură, evoluția nu este omogenă, arată o analiză a Allianz Trade.
Ion Dobreanu - D, 24 nov. 2024, 14:08
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă

„Prima jumătate a anului 2024 s-a încheiat cu o nouă accelerare a insolvențelor în majoritatea țărilor, ceea ce a dus la creșterea Indicelui Global cu +9% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu +10% față de media din primele patru trimestre. Datele recente confirmă că această tendință ascendentă a continuat și în al treilea trimestru, America, Asia, Europa Centrală & de Est sau Europa de Vest raportând creșteri semnificative de tip double digit.”, precizează sursa citată.

Prima jumătate a anului 2024 s-a încheiat cu o nouă accelerare a insolvențelor în majoritatea țărilor, ceea ce a dus la creșterea Indicelui Global cu +9% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu +10% față de media din primele patru trimestre. Datele recente confirmă că această tendință ascendentă a continuat și în al treilea trimestru, America, Asia, Europa Centrală & de Est sau Europa de Vest raportând creșteri semnificative de tip double digit.

Majoritatea companiilor mari, în special din Europa de Vest, nu au rămas imune în fața insolvențelor și s-au confruntat, în continuare cu mai mult de un faliment pe zi, ceea ce a sporit riscul unui efect de domino. La nivel global, insolvențele au atins un nou record, înregistrând 110 cazuri în al doilea trimestru al anului 2024. În prezent, acestea au crescut cu +23% în prima jumătate a acestui an, cifra de afaceri a tuturor companiilor intrate în insolvență fiind estimată la 96 miliarde EUR.

Europa de Vest conduce clasamentul global cu 127 cazuri de insolvență înregistrate în prima jumătate a anului 2024 cu 51 mai multe față de anul trecut, urmată de Asia-Pacific, care a avut 41 de cazuri de insolvență și America de Nord cu 39 cazuri. SUA rămân în fruntea clasamentului având cel mai mare număr de insolvențe, în timp ce Europa de Vest s-a poziționat înaintea Chinei, fiind pentru al doilea trimestru consecutiv, pe locul doi.

Analiștii Allianz Trade se așteaptă ca indicele global de insolvență să crească cu +11% în 2024, față de +7% în 2023. Totuși, datorită impulsului pozitiv înregistrat pe parcursul anului, în special în Brazilia, Singapore, Noua Zeelandă și Rusia, și într-o măsură mai mică în Canada, Finlanda, Franța, Australia, Germania, Elveția și Austria se observă o ușoară revenire comparativ cu prognozele anterioare. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu rămâne neschimbată, iar analiștii se așteaptă ca în patru din cinci țări insolvențele să crească în medie cu 17% până la finalul anului 2024.

”O nuanță de care ar trebui să ținem seama – deși agricultura nu apare în top 3 contribuitori sau creșteri (datorită modelului  – în multe afaceri mici de familie există totuși un sistem de subvenții care ajută la menținerea unei minime solvabilități), este unul din sectoarele cu cele mai semnificative înrăutățiri ale indicatorilor financiari în ultimii doi ani. Dacă pentru toate celelalte sectoare există un cumul de factori declanșatori care țin de încetinirea/scăderea cererii sau creșterea costurilor, în cazul agriculturii, principalul factor negativ l-a constituit seceta severă coroborată cu aplicarea taxei de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile de o anumită dimensiune. De fapt, această taxare suplimentară a determinat multe companii din diverse sectoare să își reconsidere strategia de vânzare spre produsele cu marje de profit mai mari și renunțarea la livrările bazate pe volume, contribuind la presiunea asupra prețurilor produselor mai ieftine. De asemenea, o caracteristică a evoluției numărului de insolvențe – evidențiată și mai mult în ultimele luni – a rămas volatilitatea. Creșterile ca și scăderile sunt abrupte de la trimestru la trimestru sau în comparație anuală, fiind influențate nu doar de factori economici cât și de cei administrativi, de schimbări legislative sau de factori sezonieri și îngreunează prognozele referitoare la insolvențe.”, declară Mihai Chipirliu CFA – Risk Director, Allianz Trade

 

Te-ar mai putea interesa și
35 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști doar în ultimele trei luni
35 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști doar în ultimele trei luni
Aproape 35 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate de poliţişti până în prezent, în urma acţiunilor întreprinse în cadrul planului „Pirotehnic”....
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele ...
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...