Mircea Duşa s-a întâlnit cu ministrul Apărării din Republica Moldova

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi omologul său moldovean, Valeriu Troenco, s-au întâlnit, luni, la Iaşi.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 04:10
Mircea Duşa s-a întâlnit cu ministrul Apărării din Republica Moldova

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, în discuţiile purtate, cei doi miniştri ai Apărării au evaluat stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în acordul de cooperare bilaterală dintre cele două instituţii.

”Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi omologul său moldovean, Valeriu Troenco, s-au întâlnit astăzi la Iaşi, pentru a evalua stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în acordul de cooperare bilaterală dintre cele două instituţii”, precizează MApN.

Generalul-maior de justiţie în rezervă Valeriu Troenco a depus la începutul lunii aprilie jurământul în calitatea de ministru al Apărării al Republicii Moldova.

Valeriu Troenco, în vârstă de 56 de ani, a deţinut mai multe funcţii în Ministerul de Interne şi a fost ministru-adjunct al Justiţiei în perioada 1999-2001. Valeriu Troenco este erou al conflictului armat de pe Nistru din 1992, cavaler al ordinului ‘Ştefan cel Mare’.

Te-ar mai putea interesa și
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE  – Anunţ oficial de la Ministrul Apărării Radu Miruţă
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE – Anunţ oficial de la Ministrul ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că vineri au fost semnate două contracte de achiziţie prin programul SAFE, care presupun livrarea a 12 elicoptere de către compania......
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și ...
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...