Doar 15% din populaţia din Crimeea ar fi votat la referendum pentru anexarea la Rusia – Forbes

Site-ul Consiliului pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin a postat o informaţie care a fost apoi rapid retrasă - confirm raportului Consiliului cu privire la referendumul din martie privind anexarea Crimeii, prezenţa la urne a fost de maxim 30%, iar dintre aceştia, doar jumătate au votat pentru anexare - adică doar 15% dintre cetăţenii din Crimeea au votat pentru alipirea peninsulei la Rusia, informează marţi ediţia on-line a publicaţiei Forbes.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 07:51
Doar 15% din populaţia din Crimeea ar fi votat la referendum pentru anexarea la Rusia - Forbes

Soarta Crimeii a fost decisă prin urmare de către 15% din populaţia peninsulei care a votat în favoarea unirii cu Rusia (sub supravegherea atentă a soldaţilor înarmaţi cu Kalaşnikov), afirmă sursa citată.

Rezultatele oficiale ale alegerilor din Crimeea, aşa cum au fost relatate pe larg în presa occidentală, au arătat un vot masiv de 97% în favoarea anexării, cu o prezenţă de 83% a populaţiei la vot. La scrutin nu a fost permisă prezenţa observatorilor internaţionali.

Cu toate acestea, rezultatele postate de Consiliul pentru drepturile omului de pe lângă Kremlin arată că prezenţa la vot a fost de doar 30%, iar procentul locuitorilor din Crimeea care au votat de fapt pentru anexare a fost de 15%.

Oamenii lui Putin au retras acest raport ‘destul de regretabil’ de pe site-ul Consiliului pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin, însă membra consiliului Svetlana Ganuşkina a vorbit despre acest subiect pe Kanal 24, declarând că votul Crimeii ‘a discreditat Rusia mai mult decât ar fi visat vreodată un agent străin’.

Forbes afirmă că Putin intenţionează să repete farsa electorală din Crimeea la referendumul din 11 mai privind statutul aşa-numitei ‘Republici Populare Doneţk’. El va folosi aceleaşi trucuri pentru a produce un vot masiv în favoarea ‘independenţei’ şi o participare mare la vot. Cei câţiva observatori internaţionali vor obiecta, însă Putin se bazează pe repetarea ‘Marii sale Minciuni’ pentru a convinge poporul rus, politicienii solidari şi presa Occidentală că populaţia din estul Ucrainei doreşte de fapt separarea de Ucraina, estimează publicaţia amintită.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
Compania națională TAROM are închiriate două avioane Airbus, unul de la Hello Jets, iar altul de la Avion Express. TAROM folosește aceste avioane pentru a face față traficului ridicat pe timp......
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din afara acestei ţări ca reacţie la loviturile ucrainene ...
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. ...
O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru ...
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
Retailerul de mobilă suedez IKEA va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping. Inaugurarea ...