România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții

Două contracte, în valoare de 600 milioane euro, au fost semnate cu Banca Europeană de Investiţii, acestea vizând modernizarea liniei feroviare Caransebeş - Timişoara - Arad şi electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, a anunţat, joi seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 07:04
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții

„Responsabilitatea înseamnă să înţelegem că dezvoltarea ţării este un proces continuu şi că, indiferent de context, trebuie să punem mereu pe primul loc nevoile şi viitorul oamenilor. Vă anunţ că am semnat două contracte importante de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), esenţiale pentru sectorul transporturilor, în valoare de 600 milioane euro, pentru: modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad; electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea- Episcopia Bihor. Sunt proiecte realizate din fonduri europene prin PNRR, pentru care trebuie să acoperim partea de cofinanţare”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, pentru proiectul de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (cel mai important proiect de dezvoltare a infrastructurii feroviare din regiunea de Nord) finanţarea de la BEI este de 300 milioane euro.

„Vorbim despre un proiect ce are o valoare totală de 1,97 miliarde euro, pentru 166 km. După această investiţie, viteza maximă cu care vor circula trenurile se va dubla, astfel că distanţa între Cluj Napoca şi frontieră va putea fi parcursă în aproximativ 2 ore”, a explicat Boloş.

În ceea ce priveşte proiectul de modernizare a liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, a adăugat ministrul Finanţelor, contractul de finanţare cu BEI este în valoare tot de 300 milioane euro. Valoarea totală a proiectului este de 1,75 miliarde euro, care înseamnă modernizarea a 162 km cale ferată ca linie dublă, electrificată.

„Investiţiile în modernizarea infrastructurii feroviare nu se opresc la reducerea timpilor de călătorie. Ele generează o serie de beneficii tangibile pentru economie, pentru că reduc costurile de transport şi fac legătura între regiunile României şi pieţele europene mai rapidă şi eficientă, fapt ce atrage investitori şi sprijină afacerile locale”, a conchis Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...