Parchetul General clasează dosarul de evaziune fiscală în cazul soţiei vicepremierului Liviu Dragnea

Procurorii Parchetului General au clasat dosarul în care Bombonica Dragnea, soţia vicepremierului Liviu Dragnea, a fost reclamată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în legătură cu neplata unor taxe către bugetul de stat de către o firmă deţinută de aceasta.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 09:09
Parchetul General clasează dosarul de evaziune fiscală în cazul soţiei vicepremierului Liviu Dragnea

Potrivit Biroului de Presă al Parchetului General, decizia de clasare a acestui dosar a fost luată de procurori în data de 24 martie.

Presa centrală a relatat faptul că ancheta în acest caz a fost începută în anul 2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, dosarul fiind declinat apoi la Parchetul General în decembrie 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit vicepremier.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări de la ANAF, care reclama faptul că firma SC Hotel Turris SA, care operează un hotel cu acelaşi nume în oraşul Turnu Măgurele, nu a plătit taxe către bugetul de stat, datoriile ridicându-se la aproximativ 31 milioane lei.

De asemenea, inspectorii fiscali au identificat şi alte nereguli în legătură cu o decizie a Adunării Generale a Acţionarilor Hotelului Turris din 2009 prin care clădirea hotelului şi terenul aferent au fost transferate către Bombonica Dragnea, acţionarul majoritar al firmei, pentru suma de 214.320 lei, deşi valoarea reală a imobilelor era de 110 milioane de lei.

În declaraţia de avere depusă de Liviu Dragnea în iunie 2013, acesta a menţionat faptul că soţia sa a primit, în urma unei hotărâri AGA din anul 2009, o clădire de 1.527,59 mp (suprafaţă construită la sol) şi un teren de 2913, 35 mp, reprezentând restituire către acţionar majoritar.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...