Producătorii de mâncare investesc 25,5 milioane de euro pentru a-și asigura energia de la soare. Vor instala aproximativ 40 de MW

14 companii din industria alimentară vor investi, în total, 25,5 milioane de euro în capacități fotovoltaice mai mari de 1 MW ce le va asigura autoconsumul. Peste 17,1 milioane de euro din sume sunt bani nerambursabili accesați prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Alina Stanciu - mar, 03 dec. 2024, 22:01
Producătorii de mâncare investesc 25,5 milioane de euro pentru a-și asigura energia de la soare. Vor instala aproximativ 40 de MW

17 companii, din care 14 cu activitatea principală legată de industria alimentară, vor fi finanțate în cadrul primei sesiuni a Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

În total, Ministerul Energiei a alocat din Fondul pentru Modernizare 20,2 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă solară cu o capacitate de peste 1 megawatt (MW). Bugetele totale ale companiilor considerate eligibile sunt însă mai mari, întrucât sunt cheltuieli precum studiile de fezabilitate sau angajarea de diriginți de șantier care nu pot fi decontate.

Grupul Carmistin, cele mai mari investiții în fotovoltaice

Astfel, din calculele Economica, investițiile celor 14 companii din industria alimentară se cifrează la peste 25,5 milioane de euro. Cea mai mare investiție, de 5,2 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro fonduri nerambursabile,  aparține producătorului de carne Avicarvil, parte a holdingului Carmistin. Avicarvil, care produce, printre altele, sub brandul La Provincia, a accesat programul pentru două proiecte, în unitățile sale de producție din Mihăești Vâlcea și Targu Jiu, unde va instala capacități de 4,5 MW prin panouri fotovoltaice și respectiv de 2,6 MW printr-o centrală electrică fotovoltaică.

De altfel, Avicarvil, unul dintre principalii producători, procesatori și retaileri de păsări din România, cu o capacitate anuală de creștere și procesare de peste 30 de milioane de pui pe an în 2023, a dat recent în funcțiune un abator de carne de pasăre în Vâlcea, în urma unei investiții de 75 de milioane de euro.

Potrivit termene.ro, Avicarvil este controlată în întregime de Provincia International SRL, companie deținută la rândul său de Carmistin Internațional SRL și a raportat pentru 2023 afaceri de 816,5 milioane de lei și pierderi nete de 16,2 milioane de lei.

Business-ul Carmistin a fost fondat în urmă cu aproximativ 20 de ani de Justin Paraschiv, iar acum cuprinde peste 40 de companii cu activități în producţia de carne de pasăre şi ouă, creşterea porcilor, a bovinelor, dar şi în producţia de cereale.

Urmează în topul investitorilor în energie verde Maxime Prime, companie cu activități în producția și conservarea cărnii și afaceri de 198,2 milioane de lei în 2023, deținută indirect de antreprenorul gălățean Preda Valentin.

Maxime Prime va investi 4,6 milioane de euro, din care 2,2 milioane de euro fonduri nerambrsabile, într-un parc fotovoltaic cu cea mai mare capacitate dintre cele 14, de 4,9 MW, în localitatea Chiscani din Brăila.

De asemenea, a treia investiție aparține producătorului de paste Sam Mills International, deţinut în părţi egale de grupul danez Givesco şi, indirect, de Cristian şi Marcela Moldovan prin intermediul firmei Agroport & Company.

Compania va investi la Botiz, Satu Mare, acolo unde își are capacitățile de producție, o capacitate de producere a energiei din surse solare de 2 MW în urma unei investiții de 2,2 milioane de euro din care 1,5 milioane de euro este suma eligibilă pentru finanțare.

Alte investiții semnificative aparțin grupului Morandi din Vaslui, care vinde carne de pasăre sub brandul Fermele Moraru și care va investi 1,8 miloane de euro, din care 1,5 milioane de euro nerambursabili, într-o capacitate de 3,5 MW; producătorului de carne de porc Europig, parte a grupului Sergiana, va investi 1,72 de milioane de euro, din care 1,2 milioane de euro fonduri nerambursabile, în capacități de 3,3 MW, iar Unicarm, unul dintre cei mai mari producători de produse din carne şi de lactate din România, deţinut de Vasile şi Ana Lucuţ, va investi 1,7 milioane de euro, din care 1,2 milioane de euro, pentru capacități de 2,4 MW.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...