Activele din Rusia ale companiei Carlsberg, confiscate în iulie 2023, au ieșit din portofoliul statului. Nu se știe însă cine le-a preluat

Activele din Rusia ale producătorului danez de bere Carlsberg au fost scoase de pe lista activelor occidentale aflate sub gestionarea autorităţilor de la Moscova, conform unui decret prezidenţial publicat luni, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 02 dec. 2024, 17:10
Activele din Rusia ale companiei Carlsberg, confiscate în iulie 2023, au ieșit din portofoliul statului. Nu se știe însă cine le-a preluat

Din 2022, grupul danez a încercat să îşi vândă subsidiara Baltika din Rusia, urmând exemplul multor altor companii occidentale care au decis să plece de acolo, după invadarea Ucrainei. Cu toate acestea, după ce în iunie 2023 grupul a anunţat că a găsit un cumpărător pentru afacerile sale, luna următoare preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat confiscarea temporară a participaţiei deţinute de grupul Carlsberg la producătorul rus de bere Baltika.

Autorităţile de la Moscova au plasat participaţia Carlsberg în Baltika Breweries Russia sub „gestionarea temporară” a Rosimushchestvo, agenţia de gestionare a proprietăţilor federale. „Nu ai cum să ocoleşti faptul că ne-au furat afacerile din Rusia şi nu avem de gând să îi ajutăm pentru ca să pară ceva legitim”, declara directorul general Jacob Aarup-Andersen, în luna iulie. El a explicat că producătorul de bere Carlsberg a întrerupt legătura cu afacerile sale din Rusia şi refuză să negocieze un acord cu Guvernul de la Moscova, care ar legitima confiscarea activelor sale ruseşti.

În decretul semnat de preşedintele Vladimir Putin nu se menţionează cine va prelua controlul activelor.

Reprezentanţii Carlsberg au declarat că au luat la cunoştinţă anunţul autorităţilor ruse dar nu fac imediat comentarii.

Baltika, cel mai mare producător rus de bere, nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta.

Taimuraz Bolloev, care a condus Baltika în perioada 1991 – 2004, a fost numit preşedinte, fără aprobarea Carlsberg, după ce statul rus a preluat controlul.

Grupul danez avea opt fabrici de bere şi aproximativ 8.400 de angajaţi în Rusia, iar în 2022 a decis să deprecieze valoarea Baltika cu 9,9 miliarde de coroane daneze (1,41 de miliarde de dolari).

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul energetic va deveni una dintre liniile sale principale de afaceri în......
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează ...
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de ...