Ce riscă deputaţii care votează la două mâini

Deputaţii care au votat la două mâini riscă interzicerea participării la lucrări pentru o zi şi diminuarea corespunzătoare a indemnizaţiei de şedinţă. Conducerea Camerei ar trebui să aplice joi sancţiunile pentru deputaţii-butoane.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 14:25

Conform unui comunicat al Camerei remis agenţiei Mediafax, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, întrunit marţi, a decis să propună Biroului Permanent o serie de măsuri în cazul deputaţilor care au exercitat vot multiplu.

„În urma analizei efectuate de Comisia juridică pe această temă, la propunerea Comitetului liderilor, Biroul Permanent va lua în discuţie interzicerea participării la lucrările Parlamentului pentru o zi, precum şi diminuarea, în mod corespunzător, a indemnizaţiei de şedinţă pentru deputaţii care au exercitat un vot multiplu”, precizează sursa citată.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni, joi, pentru a aplica sancţiunile pentru deputaţii care au votat la două mâini, a declarat, luni, liderul grupului PSD, Mircea Duşa.

Duşa a precizat că, la şedinţa de luni a Biroului Permanent, preşedintele Camerei Roberta Anastase a propus ca joi să aibă loc, la ora 11:00, o şedinţă a Biroului Permanent în care se vor aplica sancţiunile pentru deputaţii care au votat la două mâini.

„Sancţiunile sunt cele prevăzute de lege, de la o zi până la 30 de zile suspendare”, a spus Mircea Duşa.

Întrebat dacă Biroul Permanent se întruneşte pentru a decide câte zile de suspendare vor fi date deputaţilor care au votat la două mâini, Mircea Duşa a spus: „Exact de asta a fost convocat Biroul Permanent la ora 11.00”.

Secretarul Camerei Dumitru Pardău a precizat, la rândul său, că decizia în privinţa celor care au votat la mai multe cartele a fost amânată până joi, urmând ca liderii grupurilor parlamentare să se întâlnească marţi „pentru a conveni asupra acestui aspect”.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern de „uniune naţională” până în 2027, fără moţiuni de cenzură. Cele două propuneri de guvern minoritar anunţate de Bolojan, ce spun PSD şi AUR
Guvern de „uniune naţională” până în 2027, fără moţiuni de cenzură. Cele două propuneri de guvern minoritar ...
Un guvern minoritar în jurul PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR, UDMR. Acestea au fost propunerile președintelui PNL Ilie Bolojan după consultările cu președintele Nicușor Dan de......
PSD este gata să preia guvernarea. Anunțul lui Grindeanu după consultările cu președintele Nicușor Dan
PSD este gata să preia guvernarea. Anunțul lui Grindeanu după consultările cu președintele Nicușor Dan
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat marţi, în urma consultărilor cu preşedintele Nicuşor Dan, că PSD este ...
Giga-fabrică AI în România – Companii din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia, interesate de proiectul „Black Sea AI Gigafactory”(minister)
Giga-fabrică AI în România – Companii din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia, interesate de proiectul ...
- Companii din opt ţări din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia şi-au manifestat interesul pentru implicarea ...
SOCAR deschide încă o benzinărie și ajunge la 92 de stații în România
SOCAR deschide încă o benzinărie și ajunge la 92 de stații în România
SOCAR Petroleum își consolidează prezența în regiunea de sud-est a țării prin deschiderea unei noi stații de carburanți ...