Autorităţile din Ucraina vor să includă studenţii în programele de pregătire militară

Autorităţile ucrainene vor să modifice legislaţia în privinţa pregătirii militare a tinerilor, astfel încât bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani să urmeze un stagiu minim de şase luni, potrivit unui proiect de lege depus în Rada Supremă, transmite Agerpres.
AGERPRES - D, 15 dec. 2024, 18:51
Autorităţile din Ucraina vor să includă studenţii în programele de pregătire militară

Proiectul urmăreşte în mod special includerea studenţilor în programele de pregătire militară. Potrivit iniţiativei, studenţii pot efectua stagiile de practică la departamentele militare ale universităţilor, scrie Agerpres.

De asemenea, actul normativ, iniţiat de Statul Major al Apărării, are în vedere introducerea unor „contracte motivaţionale” pentru bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, pentru a-i încuraja să se alăture voluntar Forţelor Armate ale Ucrainei. Contractele pot deveni o alternativă la mobilizarea generală pentru tinerii care nu au împlinit încă vârsta oficială de mobilizare.

Iniţiativa stârneşte controverse în rândul militarilor care au luat parte la războiul declanşat de Federaţia Rusă. Militarul Adrian Medvedi, de etnie română, care a participat activ la acest război, luptând în prima linie, consideră că tinerii de 18 ani nu sunt pregătiţi psihic pentru a fi înrolaţi.

„Dacă va exista o astfel de lege, eu personal sunt împotriva ei, pentru că tinerii nu sunt pregătiţi psihologic şi urmările, traumele pe care le vor primi acolo vor fi foarte tragice atunci când se vor întoarce la vatră. În plus, e vorba şi de lipsa de experienţă. La 18 ani, ei încă sunt copii”, a declarat, pentru AGERPRES, Medvedi.

În baza „contractului motivaţional”, tinerii ar urma să primească aproximativ 500.000 de grivne la începutul serviciului militar.

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Alexandre Bompard, directorul general al grupului Carrefour și președintele Federației Comerțului și Distribuției (FCD), estimează că pagubele ar putea ajunge la „sute de milioane de......
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului ...
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare (3,4%), ...