Rusia va suspenda negocierile în dosarul gazelor dacă Ucraina nu-şi plăteşte datoria – oficial rus

Negocierile cu Ucraina pentru soluţionarea diferendului privind gazele naturale nu vor mai fi posibile până când guvernul de la Kiev nu va plăti Rusiei datoria acumulată pentru livrările deja efectuate, a declarat luni în faţa presei viceministrul rus al energiei, Anatoli Ianovski, citat de agenţia RIA Novosti.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 11:00
Rusia va suspenda negocierile în dosarul gazelor dacă Ucraina nu-şi plăteşte datoria - oficial rus

‘Pentru orice compromis, mai întâi trebuie plătite datoriile’, a indicat oficialul rus, adăugând că din luna martie societatea ucraineană Naftogaz nu a mai plătit nimic Rusiei.

Reacţia sa survine după ce ministrul rus al energiei, Alexandr Novak, a anunţat săptămâna trecută, la finalul reuniunii de la Varşovia cu omologul său ucrainean şi cu comisarul european al energiei, Gunther Ottinger, că Rusia va solicita Ucrainei plata în avans pentru gazele ce îi vor fi livrate începând din luna iunie.

Obiectivul acelei întâlniri a fost de a găsi soluţii pentru reglementarea diferendului dintre Moscova şi Kiev cu privire la preţul gazelor naturale şi la datoria acumulată de Ucraina, dar ea nu s-a finalizat cu niciun acord.

După eliminarea a două discounturi acordate pe vremea preşedintelui Viktor Ianukovici, Gazpromul a crescut preţul gazelor livrate Ucrainei, de la 268 de dolari mia de metri cubi la aproape 500 de dolari. Autorităţile de la Kiev refuză să achite acest nou tarif şi contestă de asemenea datoria cerută de Gazprom pentru livrările din ultimele luni. Conform furnizorului rus, această datorie se cifrează în prezent la circa 3,5 miliarde de dolari, după includerea sumelor aferente lunii aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters....
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui ...