Ministrul israelian de finanţe pregăteşte anexarea de teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Trump

Ministrul israelian de finanţe, colonistul Bezalel Smotrich, a reiterat marţi că guvernul lucrează pentru a crea "continuitate teritorială" între Ierusalim şi aşezările ilegale din Gush Etzion, în Cisiordania ocupată, cu scopul de a prezenta preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, un plan de suveranitate israeliană, informează EFE.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 15:38
Ministrul israelian de finanţe pregăteşte anexarea de teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Trump

„Nu le vom permite arabilor să separe (blocul de aşezări din) Gush Etzion şi Ierusalim şi nici nu le vom permite să înfiinţeze un stat palestinian care ar pune în pericol existenţa noastră aici”, a scris Smotrich marţi pe X.

Aceste declaraţii survin după ce presa israeliană a relatat că ministrul de extremă dreaptă „pregăteşte terenul” pentru al doilea mandat de preşedinte al lui Donald Trump şi face eforturi pentru a anexa mai multe teritorii palestiniene.

„Continuăm să lucrăm pentru a ne întări prezenţa în toate regiunile ţării noastre”, a conchis Smotrich, într-o aluzie la teritoriul ocupat al Cisiordaniei, pentru care israelienii folosesc toponimele biblice „Iudeea şi Samaria” şi îl consideră parte a Israelului.

De la începutul anului 2024, guvernul israelian a propus planuri de a construi 8.720 de locuinţe în Cisiordania ocupată, la care se adaugă peste 780 care sunt dezbătute în luna decembrie, a denunţat luni Peace Now, un ONG israelian care monitorizează extinderea coloniilor.

La sfârşitul lunii iunie, guvernul israelian, la propunerea ministrului Bezalel Smotrich, a aprobat construirea de noi puncte de aşezări: trei dintre ele prin anexarea „avanposturilor” ilegale Mahane Gadi, Givat Hanan şi Kedem Arava la coloniile învecinate şi prin construirea de noi locuinţe în coloniile Gvaot, Yakir şi Neria.

Mai mult, doborând toate recordurile, Israelul a declarat anul acesta peste 2.300 de hectare din Cisiordania ocupată drept terenuri de stat, mecanism pe care îl foloseşte, împreună cu desemnarea de rezervaţii naturale şi zone de antrenament militar, pentru a expulza populaţia palestiniană şi a controla teritoriul.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 8,3 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu. În ce companii au pus fondurile de pensii banii contributorilor
Peste 8,3 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu. În ce companii ...
Peste 8,3 milioane de români, mai precis 8,34 milioane la finalul lunii mai 2026, sunt acționari în companii mari listate la Bursa de Valori București(BVB). Ei au ajuns în această poziție......
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, ...
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, ...
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...