Hollande se pronunţă pentru semnarea unui acord de asociere Georgia-UE în luna iunie

Preşedintele francez, François Hollande, a amintit marţi la sosirea sa în Georgia ataşamentul Franţei faţă de integritatea teritorială a acestei ţări şi s-a pronunţat pentru semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană 'în luna iunie, nu mai târziu', potrivit AFP.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 15:34
Hollande se pronunţă pentru semnarea unui acord de asociere Georgia-UE în luna iunie

François Hollande a semnalat în cadrul unui forum economic franco-georgian că a dorit să-şi încheie turneul din Caucazul de Sud în Georgia pentru a reaminti sprijinul Franţei faţă de această ţară, faţă de ‘integritatea sa teritorială, faţă de dezvoltarea sa, faţă de vocaţia sa europeană’.

Georgia rămâne marcată de intervenţia armatei ruse pe teritoriul său în 2008, în urma căreia Moscova a recunoscut independenţa a două teritorii separatiste proruse din Georgia, Osetia de Sud şi Abhazia, adaugă sursa citată.

‘Asocierea’ Georgiei cu Uniunea Europeană va avea loc ‘în luna iunie, nu mai târziu, pentru că nu este timp de pierdut’, a subliniat şeful statului francez. Totuşi, ‘nu trebuie să se sară etapele’, a adăugat acesta, făcând aluzie la o eventuală aderare la Uniunea Europeană.

Potrivit preşedintelui Hollande, acest acord de asociere va reprezenta ‘un atu considerabil’ pentru Europa ‘din motive geopolitice’, chiar ‘strategice’.

 

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...