Românii vor cheltui cu 13% mai mult pentru sărbători din cauza creșterii accentuate a inflației

Românii vor cheltui cu 13% mai mulţi bani pentru sărbătorile de iarnă din acest an, însă creşterea nu reflectă neapărat un consum mai mare, ci acoperirea inflaţiei, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research.
AGERPRES - vin, 20 dec. 2024, 18:50
Românii vor cheltui cu 13% mai mult pentru sărbători din cauza creșterii accentuate a inflației

„În contextul creşterii preţurilor şi a costului vieţii din ultimul an, suma medie pe care românii estimează că o vor cheltui de sărbători a crescut cu 13% faţă de sfârşitul anului trecut, ajungând de la 1.188 lei la 1.340 lei”, conform studiului.

Românii estimează că bugetul pentru sărbătorile din acest an va fi similar (53%) sau mai mic (34%) faţă de cel de anul trecut. Femeile se diferenţiază printr-o abordare mai prudentă, menţionând într-o proporţie mai mare decât bărbaţii un buget mai mic decât anul trecut (37% faţă de 31% în cazul bărbaţilor). Doar un procent de 12% menţionează un buget mai mare, în măsură semnificativ mai mare cei cu vârste cuprinse între 44-55 ani (25%).

Referitor la organizarea cheltuielilor, procentual, 33% din bugetul alocat zilelor de sărbătoare va merge către mâncare şi băuturi, 25% către cadouri şi 10% către decoraţiuni şi atmosferă festivă. În plus, 13% din bugetul pentru acest an este alocat unui fond de cheltuieli neaşteptate.

„Asemănător sărbătorile de iarnă de la sfârşitul anului trecut, peste jumătate dintre români (61%) declară că vor reduce cheltuielile pentru decoraţiuni şi atmosferă festivă, în timp ce 47% intenţionează să aloce un buget mai mic cadourilor, iar 36% vor reduce suma cheltuită alimentelor şi băuturilor cumpărate”, se arată în studiul Reveal Marketing Research.

Cele mai dorite cadouri de Crăciun anul acesta sunt produsele de îngrijire personală (23%), hainele (20%) şi articolele pentru casă (14%)

Schimbul de cadouri este o tradiţie importantă de Crăciun, iar majoritatea românilor (31%) nu sunt prea pretenţioşi, afirmând că nu contează ce cadouri primesc. Produsele de îngrijire personală sunt cele mai dorite cadouri (23%), în special în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 34 de ani (37%). Hainele (20%) şi cadourile pentru casă (14%) completează lista preferinţelor.

În continuare, românii aleg să cumpere cadourile de Crăciun din magazinele fizice (50%), preferându-le în detrimentul celor online (22%). De asemenea, 22% dintre respondenţi au achiziţionat cadourile din timp pentru a profita de reduceri şi a evita aglomeraţia.

Conform rezultatelor studiului, românii au sentimente preponderent pozitive în aşteptarea sărbătorilor de iarnă (68%). Cele mai des menţionate emoţii pe care le trezesc sărbătorile sunt cele de fericire/bucurie (18%), starea de bine (14%) şi sentimentul de mulţumire (10%).

Pe de altă parte, gândurile negative nu îi părăsesc pe 29% dintre români nici anul acesta, procentul fiind in creştere cu +7% comparativ cu anul trecut (22%). Principalele sentimente negative resimţite în prag de sărbători sunt starea de indiferenţa (8%) tristeţea sau stresul (6%) şi melancolia (6%).

Şi în acest an, majoritatea românilor îşi vor petrece sărbătorile de iarnă acasă doar cu persoanele cu care locuiesc în aceiaşi gospodărie (53%) sau în vizită la cei dragi (40%). Dintre cei care aleg să meargă în vizită, 32% vor petrece sărbătorile cu familia, iar 8% cu prietenii. La o privire mai atentă, putem observa că 85% dintre români îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în localitatea de reşedinţă, susţin autorii studiului.

„Inflaţia de 5,1% înregistrată în noiembrie 2024 faţă de anul trecut explică atât creşterea bugetului alocat sărbătorilor, cât şi prudenţa crescută a românilor în gestionarea cheltuielilor din această perioadă. Cu toate acestea, în ciuda preocupărilor financiare, dorinţa de a sărbători tradiţional şi alături de cei dragi rămâne puternic înrădăcinată”, menţionează Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Studiul s-a desfăşurat online în perioada 6 – 12 decembrie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban şi rural, utilizatori de internet. Mărimea eşantionului a fost de 1017 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...