România, pe primele locuri în UE la creşterea producţiei industriale în luna martie

Producţia industrială în Uniunea Europeană a crescut cu 0,5% în luna martie 2014 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE fiind înregistrat în Luxemburg (13,5%) şi România (9,6%), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mie, 14 mai 2014, 09:37
România, pe primele locuri în UE la creşterea producţiei industriale în luna martie

România se situează, de asemenea, în rândul ţărilor UE care au înregistrat cea mai mare creştere a producţiei industriale şi în luna martie 2014, comparativ cu luna februarie 2014. Cea mai mare creştere lunară a fost înregistrată de Irlanda (5,6%), urmată de Danemarca (3,1%), Slovenia (2,0%), Croaţia (1,3%) şi România (1,1%).

În schimb, în zona euro producţia industrială a înregistrat o scădere de 0,1% în luna martie 2014 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după o creştere de 1,7% în luna februarie. De asemenea, în luna martie 2014 comparativ cu luna anterioară producţia industrială din zona euro a înregistrat o scădere surprinzătoare de 0,3%, după o creştere de 0,2% înregistrată în luna februarie.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia industrială a crescut cu 10,1% în primul trimestru din 2014 comparativ cu perioada similară din 2013, în timp creşterea ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost de 10,7%. În luna martie 2014, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,8%, respectiv cu 1,1%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut cu 10,8% ca serie brută, respectiv cu 11,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...