Rusia vrea ca exportatorii săi să fie plătiţi în ruble

Autorităţile de la Moscova au anunţat miercuri că analizează diferite modalităţi pentru ca marii săi exportatori, cum sunt companiile energetice de stat, să fie plătiţi în ruble, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 14 mai 2014, 10:51
Rusia vrea ca exportatorii săi să fie plătiţi în ruble

Ideea ca exportatori ruşi să fie plătiţi mai degrabă în ruble decât în dolari a câştigat teren în ultimele săptămâni, în încercarea de a ocoli sancţiunile impuse de Occident împotriva companiilor ruseşti. Potrivit preşedintelui celei de a doua mari bănci ruseşti, VTB, Andrei Kostin, primele trei companii de stat ruseşti, Gazprom, compania petrolieră Rosneft şi producătorul de armament Rosoboronexport, au avut împreună în 2013 exporturi în valoare de 230 de miliarde de dolari, fiind responsabile pentru 44% din totalul exporturilor Rusiei.

‘Există anumite riscuri, însă pregătim un mecanism, lucrăm la acest lucru’, a declarat ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov cu prilejul unei vizite în enclava Kaliningrad. ‘Există unele costuri pentru exportatori cât şi pentru cumpărătorii produselor noastre deoarece vor trebui să plătească în ruble iar moneda rusească este uşor volatilă, în plus este vorba şi de plata comisionului’, a mai spus Siluanov.

Luni, într-un interviu acordat postului de televiziune Russia 24, adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat că Guvernul poartă discuţii cu marile companii de stat în legătură cu posibilitatea transferării contractelor de export în ruble, adăugând însă că introducerea plăţilor obligatorii în ruble nu se va aplica exportatorilor privaţi. Moiseev a explicat că potrivit propunerilor analizate, clienţii exporturilor ruseşti vor putea să plătească în orice valută însă va fi nevoie de o bancă pentru a converti valuta respectivă în ruble înainte ca banii să ajungă la exportatorul rus respectiv. ‘Mari bănci londoneze oferă contracte competitive pentru convertirea rublelor şi pentru protejarea faţă de riscurile oferite de ruble’ a apreciat Alexei Moiseev, adăugând că costurile suplimentare ale tranzacţiilor bancare sunt ‘minime’.

În schimb, ideea utilizării rublelor a fost criticată de fostul ministru rus de Finanţe, Alexei Kudrin potrivit căruia costurile suplimentare care ar trebui să fie suportate de importatori ar afecta competitivitatea exporturilor ruseşti. ‘Importatorul străin va trebui să cumpere ruble la o bancă rusească, să cheltuie bani pe comisioane bancare şi să suporta riscul cursului de schimb’, a apreciat Kudrin. Acesta a adăugat că este posibil ca importatorii să transfere o parte din costuri spre exportatorii ruşi, ceea ce ar conduce la scăderea veniturilor şi taxelor. ‘Suntem într-o competiţie dură iar obligativitatea de a cumpăra cu ruble va conduce în mod inevitabil la deteriorarea poziţiei companiilor noastre în procedurile de licitaţie’, a mai spus Kudrin.

Ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina, SUA au impus sancţiuni pentru 18 companii ruseşti, interzicând băncilor americane să mai proceseze tranzacţiile lor în dolari. Până acum însă guvernele occidentale au evitat să impună sancţiuni împotriva marilor companii de stat din Rusia, dar au avertizat că, în condiţiile unei escaladări a crizei din Ucraina, ar putea adopta noi sancţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...