Apare o nouă șosea de mare viteză în România. Contract semnat

Compania de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al viitorului Drum Expres Cluj – Dej, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Economica.net - mar, 24 dec. 2024, 09:18
Apare o nouă șosea de mare viteză în România. Contract semnat

Luni, 23.12.2024, CNAIR a semnat contractul pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj – Dej”,  cu ofertantul desemnat câștigător, respectiv Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL, arată Compania de Drumuri.

Valoarea contractului de servicii este de 27,5 milioane de lei, iar durata lui este de  21 de luni, din care 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

Construcția viitorului Drum Expres Cluj – Dej la o lungime estimată de 75 km va contribui la reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare între localitățile Cluj și Dej, cât și conexiunea cu viitoarele drumuri, Drum Transregio Gilău – Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) respectiv Autostrada A3 Transilvania

“Contractul va fi finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport, aferent perioadei de programare bugetară a U.E. 2021-2027), fiind în acord cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din cadrul Planului Investițional 2021 – 2030, cu obiectivul de sustenabilitate, de dezvoltare economică și de dublă utilizare a infrastructurii de transport”, mai arată comunicatul.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Dracula Fantasy Con – de vineri până duminică, la Braşov
Dracula Fantasy Con – de vineri până duminică, la Braşov
Dracula Fantasy Con, organizat în cadrul Dracula Film Festival, revine în atenţia publicului braşovean, de vineri până duminică, cu evenimente dedicate universurilor fantasy şi......
Rusia anunţă că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei
Rusia anunţă că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către regiunea Moscovei, în ...
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei, a anunţat joi Statul ...
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie ...