Rusia anunţă că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către regiunea Moscovei, în cea de-a doua zi a summitului Rusia-Africa care se desfăşoară în capitala rusă, relatează AFP.
AGERPRES - J, 29 oct. 2026, 09:03
Rusia anunţă că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei

d”În intervalul 28 octombrie, ora 20:30, până pe 29 octombrie, ora 07:00, 613 drone au fost îndreptate către regiunea Moscovei. Majoritatea au fost neutralizate de sistemele de apărare aeriană ale Ministerului Apărării de la mare distanţă”, a detaliat Sobianin pe contul său de Telegram, adăugând că alte 231 au fost distruse în apropierea Moscovei.

Moscova găzduieşte de miercuri cel de-al treilea summit Rusia-Africa, la care au fost invitate delegaţii din 48 de ţări, dintre care 22 conduse de şefii lor de stat, potrivit Kremlinului.

Aceste atacuri au loc în contextul în care Moscova şi Kievul se pregătesc să relanseze în noiembrie negocierile de pace, sub medierea SUA, la mai bine de patru ani şi jumătate de la începutul ofensivei Rusiei în Ucraina.

În ultimele luni, cele două ţări şi-au intensificat atacurile cu drone şi alte proiectile, provocând victime de ambele părţi.

La mijlocul lunii septembrie, Ucraina a lansat circa 1.600 de drone către regiunea Moscovei, cel mai mare atac de acest fel într-o singură zi de la începutul războiului, potrivit lui Sobianin.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu....
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul risipitor în loc de economia reală
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul ...
Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu a evidenţiat vulnerabilităţile structurale grave ale sistemului bancar din România, ...
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de 16 miliarde
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de ...
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din Europa de Sud-Est, a raportat pentru primule nouă luni ale anului un profit ...
PMB: Şase milioane de luminiţe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
PMB: Şase milioane de luminiţe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de şase milioane de luminiţe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania ...