Orange a lansat 4G Roaming. Clienţii au acces la reţelele 4G din Moldova, Polonia şi Spania

Clienţii Orange care călătoresc în străinătate au acces, începând de miercuri, la reţelele 4G din Moldova, Polonia şi Spania, a anunţat, miercuri, operatorul de telefonie mobilă.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 05:57
Orange a lansat 4G Roaming. Clienţii au acces la reţelele 4G din Moldova, Polonia şi Spania

‘De astăzi, Orange România le oferă clienţilor care călătoresc în străinătate acces la reţelele 4G din alte ţări. Serviciul 4G Roaming este disponibil de acum în reţelele Orange din Moldova, Polonia şi Spania şi urmează să fie extins pe parcursul anului. Astfel, toţi clienţii care folosesc în ţară internet la viteze 4G, abonaţi sau utilizatori de cartele Orange PrePay, pot beneficia de serviciul 4G Roaming fără taxe suplimentare. Mai mult, clienţii cu abonament Pantera sau Business Open, care au inclus trafic de internet naţional şi în roaming, pot folosi acelaşi trafic pentru a naviga la viteze 4G şi în străinătate’, arată, într-un comunicat, Orange România.

Cei care doresc mai mult trafic de internet în roaming pot alege una dintre opţiunile Travel Data dedicate abonaţilor sau utilizatorilor Orange PrePay.

‘Lansarea serviciului 4G Roaming se alătură eforturilor făcute de Orange pentru a oferi cea mai extinsă acoperire 4G la nivel naţional. Ne dorim ca, astfel, să-i ajutăm pe clienţi să aibă acces rapid la informaţiile de care au nevoie şi atunci când se află în străinătate’, a declarat directorul Orange România, Dorin Odiaţiu.

Pentru a se bucura de internet la viteze 4G, clienţii trebuie să aibă o cartelă SIM compatibilă, pe care o pot obţine gratuit în magazin, un smartphone, modem sau tabletă 4G, un abonament sau o opţiune care oferă acces 4G şi acoperire 4G în zona în care se află.

Veniturile Orange România au crescut, în primul trimestru din 2014, cu 4,9%, până la valoarea de 230 de milioane de euro, în timp ce numărul abonaţilor a ajuns la aproape 10,4 milioane.

Conform datelor anunţate de companie, la 31 martie 2014, Orange avea 10.394.000 de clienţi, în creştere cu 1,76% comparativ cu primul trimestru din 2013, când existau 10,214 milioane clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul industrial şi în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor......
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Președintele bolivian Rodrigo Paz a anunțat vineri sfârșitul subvențiilor de stat pentru motorină, trecând țara la ...
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea ...
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, luni, o ţintă aeriană ce evolua la 12 ...