Ministrul de Finanţe: Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale va fi discutată în iunie cu FMI, BM şi CE

Reducerea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale va fi printre primele lucruri pe care autorităţile le vor discuta cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene la începutul lunii iunie, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinţei 'Zilele Informării Europene', organizată de Departamentul pentru IMM şi Comisia Europeană.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 09:21
Ministrul de Finanţe: Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale va fi discutată în iunie cu FMI, BM şi CE

‘Creşterea PIB de 3,8% în primul trimestru este un semnal foarte bun, care arată că politicile pe care le-am luat până acum au fost foarte bune, prin urmare sper să continuăm această creştere economică şi să luăm măsuri care să promoveze mediul de afaceri. Vă menţionez două care sunt pe lista noastră. Una este reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Va fi printre primele lucruri pe care le vom discuta cu FMI, cu Banca Mondială şi Comisia Europeană când vor sosi la începutul lunii iunie. Un alt lucru cerut de mediul de afaceri este rescrierea Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Ne aşteptăm să intre în dezbatere publică în această vară pentru ca în septembrie să înceapă dezbaterile în Parlament şi să intre în vigoare la începutul anului viitor’, a subliniat Ioana Petrescu.

În România, cota cumulată de CAS plătită de angajator este de 45%, iar colectarea se situează undeva la 32%, din cauza muncii la negru şi diverselor scutiri de CAS pentru anumite categorii de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...