UE consideră ”nefondate” ultimele critici ale preşedintelui Vladimir Putin privind gazul

Uniunea Europeană a considerat joi drept ''nefondate'' ultimele critici ale preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a acuzat blocul comunitar că nu i-a oferit ''nicio propunere concretă'' referitoare la plăţile Ucrainei pentru livrările de gaz, relatează AFP.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 06:51
UE consideră ''nefondate'' ultimele critici ale preşedintelui Vladimir Putin privind gazul

”Sperăm că executivul european va participa mai activ la dialog pentru a se ajunge la soluţii specifice şi echitabile care să ajute la stabilizarea economiei Ucrainei”, a declarat Putin într-o scrisoare adresată mai multor lideri europeni, ca atunci când ameninţa cu sistarea livrărilor de gaz la începutul lunii aprilie.

De atunci au avut loc întâlniri trilaterale între UE, Rusia şi Ucraina la diferite niveluri, inclusiv ministerial, a reamintit purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde-Hansen. ”S-au realizat progrese, iar Rusia şi Ucraina trebuie să avanseze pe această bază, îndeosebi în ce priveşte stabilirea preţului la gaze”, a adăugat Pia Ahrenkilde-Hansen.

Ea a reamintit că Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, şi Alexandr Novak, ministrul rus pentru energie, urmează să se întâlnească luni la Berlin pentru a decide o nouă întâlnire trilaterală privind securitatea aprovizionării UE şi Ucrainei.

”Criticile sunt, prin urmare, nefondate”, a afirmat Pia Ahrenkilde-Hansen, precizând că UE urmează să răspundă, ”în mod obişnuit”, ca şi după prima scrisoare, prin vocea preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso.

Pia Ahrenkilde-Hansen a subliniat că preşedintele Barroso a salutat marţi declaraţia premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk la Bruxelles, care a dat asigurări că Ucraina este gata să-şi plătească restanţele până la sfârşitul lunii. Dar Iaţeniuk a pus o condiţie, ca Moscova să revină la preţul anterior de 268 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz, în loc de 458 de dolari, sumă decisă după sosirea la putere la Kiev a noilor autorităţi proeuropene.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene a indicat, de asemenea, că, la reuniunea ministerială din 2 mai de la Varşovia, ”toate părţile au confirmat că, atât timp cât vor dura discuţiile trilaterale, livrările de gaz nu vor fi întrerupte”.

Te-ar mai putea interesa și
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri germane şi politicieni de extremă dreapta se pregătesc să participe......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...