Ponta: În România există un fenomen al evaziunii fiscale la firmele care intră în insolvenţă

În România există un fenomen generalizat al evaziunii fiscale în cazul firmelor care intră în insolvenţă, pentru a nu mai plăti taxe şi impozite la stat, ceea ce reprezintă o mare problemă ce ar putea fi rezolvată odată cu intrarea în vigoare a noii legi a insolvenţei, a declarat vineri, la Suceava, premierul Victor Ponta.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 18:25
Ponta: În România există un fenomen al evaziunii fiscale la firmele care intră în insolvenţă

‘E un fenomen de-a dreptul. După cum ştiţi, am adoptat un nou cod al insolvenţei care îndepărta acest pericol, dar pe considerente strict politice, întâi preşedintele Băsescu, mai nou PNL, din păcate nu a intrat încă în vigoare. Dar sunt convins că imediat după intrarea în vigoare a noii legislaţii privind insolvenţa vom putea evita acest pericol, al firmelor care intră în insolvenţă pentru a nu plăti taxe şi impozite, şi efectul asupra bugetului de stat, asupra competitivităţii şi a unei competiţii corecte în rândul agenţilor economici privaţi se va simţi’, a spus Ponta.

O a doua problemă, dar pentru care nu există încă soluţie, pentru că depinde şi de legislaţia europeană, o reprezintă, în opinia lui Ponta, licitaţiile pentru lucrări publice.

‘Avem foarte multe licitaţii câştigate de firme incapabile de a realiza proiectul, vin cu preţul cel mai mic pe care după aceea nu pot să-l transforme în activitate, şi de la proiecte naţionale până la proiecte de interes local ne confruntăm cu această problemă’, a explicat prim-ministrul.

El a exemplificat cu şoseaua de centură a Sucevei, al cărei proiect a fost câştigat în 2007, a fost finanţat, există banii, dar firma nu lucrează pentru că nu are capacitatea de a lucra. Ponta a spus că o situaţie similară se întâmplă şi la centura municipiului Bacău, unde licitaţia a fost contestată şi s-a ajuns din nou la CNADNR, adică să se reia de la început.

‘Trebuie să-i convingem pe cei de la Comisia Europeană că problema este că facem licitaţii pe fonduri europene, în special pe mediu, mai puţin pe POR, cu societăţi care câştigă licitaţiile la un preţ care de fapt nu acoperă valoarea lucrărilor şi nu lucrează sau intră în insolvenţă’, a spus Ponta.

Premierul a subliniat că există mari probleme la recuperarea prejudiciilor.

‘Am văzut că astăzi, după mulţi ani, în sfârşit ajunge în faţa Justiţiei, a Parchetului, un caz pe care eu îl reclamam înainte de a fi prim-ministru, faimoasa Transalpina. Un contract încheiat categoric dezavantajos pentru statul român de fostul ministru Ludovic Orban, cu un preţ umflat şi nejustificat, pentru domnul Iordache care e în arest preventiv acum. Dar domnul Iordache a primit de la doamna Boagiu faimosul Nădlac-Arac, care a trebuit să-l reziliem, să-l relicităm şi să pierdem un an şi jumătate (…) Noi, statul, rămânem cu banii şi cu timpul pierduţi”, a afirmat Victor Ponta.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri Nelu Iordache, a firmei Romstrade şi a mai multor şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova în dosarul privind lucrările de modernizare a DN 67C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 de kilometri.

 

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...