Singura bancă maghiară din România a trecut pe profit

OTP Bank România a înregistrat, în primele trei luni ale anului în curs, un profit ajustat după impozitare de 14,9 milioane de lei, cel mai bun rezultat din trimestrul al doilea al anului 2011 până în prezent, potrivit rezultatelor financiare ale OTP Group
Economica.net - D, 18 mai 2014, 09:56
Singura bancă maghiară din România a trecut pe profit

Profitul operaţional al băncii s-a dublat de la un an la altul şi a înregistrat o creştere de 20% de la un trimestru la altul, ajungând la valoarea actuală de 36,6 milioane de lei. 

Conform raportului original depus la Bursa de Valori din Budapesta, subsidiara din România a OTP Group a încheiat primul trimestru cu active totale de 6,501 miliarde de lei, în primul trimestru din 2014.

‘Îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor faţă de trimestrul precedent este datorată în principal creşterii veniturilor băncii, concomitent cu menţinerea costurilor sub control şi scăderea costului riscurilor’, explică banca. 

Datorită campaniilor la creditele de nevoi personale şi a evoluţiei treptate a canalelor de vânzări, volumul creditelor acordate persoanelor fizice şi IMM-urilor a atins cifra de 4,713 miliarde de lei, marcând o creştere de 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Volumul agregat al creditelor pentru companiile mari a crescut cu 4% de la un an la altul, atingând valoarea de 1,380 miliarde de lei. 

Succesul colectării depozitelor retail s-a tradus printr-o extindere a volumelor cu 6% faţă de finalul lui 2013 şi cu 2% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, acestea ajungând la 2,284 miliarde de lei. 

Veniturile nete ale OTP Group, ajustate la efectul cursului de schimb valutar, însumează 35,3 miliarde forinţi, marcând astfel o îmbunătăţire a venitului operaţional. 

La nivelul grupului, cele mai bune rezultate au fost înregistrate de sucursalele din România şi Serbia, care au raportat cea mai dinamică creştere a profitului, atingând cifra de 1 miliard de forinţi (14,9 milioane de lei – România), respectiv 136 milioane de forinţi. Cu excepţa subsidiarelor din Ucraina şi Rusia, toate celelalte subsidiare ale OTP Group au înregistrat profit în primul trimestru din 2014.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. 

Banca oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice. 

 

AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul comercial al SUA atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, importurile au explodat
Deficitul comercial al SUA atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, importurile au explodat
Deficitul comercial al Statelor Unite pentru bunuri a crescut puternic în luna mai, ajungând la 105,8 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni. Datele publicate de......
Plătim mai mult doar pentru etichetă? Adevărul despre prețul laptelui la raft, spus de Consiliul Concurenței
Plătim mai mult doar pentru etichetă? Adevărul despre prețul laptelui la raft, spus de Consiliul Concurenței
Laptele vândut sub mărcile private ale comercianților poate fi identic din punct de vedere calitativ cu cel comercializat ...
De ce contează transformarea resurselor energetice în produse cu valoare adăugată: exemplul Azomureș – Federația Patronală a Energiei (FPE)
De ce contează transformarea resurselor energetice în produse cu valoare adăugată: exemplul Azomureș – Federația ...
În contextul dezbaterilor privind securitatea energetică și competitivitatea industrială a Europei, discuția nu mai ...
SUA au lovit din nou Iranul. Trump amenință Teheranul: „Republica Islamică nu va mai exista”
SUA au lovit din nou Iranul. Trump amenință Teheranul: „Republica Islamică nu va mai exista”
Statele Unite au lansat o nouă rundă de lovituri asupra unor ținte din Iran, la doar o zi după un atac american efectuat ...