Islanda a început procesul de anulare a datoriilor persoanelor fizice

Islanda a anunţat, luni, că a demarat cu succes procesul de anulare a unei părţi din datoriile celor care au luat un credit imobiliar, proces care ar putea scuti aproximativ jumătate din gospodării de la plata unei sume de până la 26.000 de euro, transmite AFP.
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 12:27
Islanda a început procesul de anulare a datoriilor persoanelor fizice

Duminică, fiscul islandez a inaugurat pagina de Internet leidretting.is, pe care islandezii pot să-şi depună dosarul. În primele două ore, au fost înregistrate 5.000 de persoane care şi-au depus dosarul, a declarat unul dintre responsabilii tehnici, pentru cotidianul Frettabladid.

Vinerea trecută, Parlamentul islandez a adoptat un proiect de lege care permite debitorilor să ceară această anulare de la plata datoriilor, suma respectivă urmând să fie finanţată în întregime de către stat.

Măsura este una dintre principalele promisiuni din campania electorală a Partidului Progresului al premierului Sigmundur David Gunnlaugsson, învingător la alegerile legislative din luna aprilie 2013, împreună cu aliatul său conservator – Partidul Independenţei.

Cel mai important punct al acestei măsuri este reducerea principalului datoriei pentru gospodăriile care au contractat un credit imobiliar indexat cu indicele inflaţiei, fără a ţine cont de nivelul veniturilor. Această reducere a datoriei este plafonată la patru milioane de coroane (aproximativ 25.900 de euro).

Guvernul de la Reykjavik estimează că de acest plan vor beneficia aproximativ 60.000 din cele 124.000 de gospodării din Islanda, care ar urma să solicite, în medie, 1,1 milioane de coroane (7.100 de euro). Însă, planul Guvernului a dat naştere la critici din partea Fondului Monetar Internaţional, Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa şi agenţiei de evaluare Standard and Poor’s, din cauza costului său ridicat şi al beneficiilor economice incerte.

Înainte de prăbuşirea sistemului financiar local în 2008, băncile din Islanda nu ofereau credite indexate cu inflaţia. Însă, unul dintre efectele crizei a fost şi creşterea inflaţiei din cauza deprecierii coroanei islandeze şi, în consecinţă, a datoriilor gospodăriilor.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...