Produsele din carne procesată se vor scumpi începând de anul viitor cu 10 %

Reprezentanţii Federaţiei Române din Industria Alimentară spun că preţurile produselor din carne procesată sunt mai mici decât costurile.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 21:06

Preşedintele Federaţiei Române din Industria Alimentară, spune că, procesatorii au nevoie de o scumpire. Creşterea costurilor de producţie şi devalorizarea leului impun această măsură.

La ora actuală, preţurile procesate sunt mai mici decât costurile. Asta înseamnă că la începutul anului viitor, procesatele din carne îşi vor putea creşte preţurile, dar nu mai mult de 10%„, a declarat Sorin Minea, preşedinte Federaţia Română din Industria Alimentară.

Românii nu vor însă, explicaţii, ci doar preţuri pe măsura banilor din buzunar.

Sunt revoltată. O să ne fie greu, orice ban în plus este greu, indiferent că eşti salariat sau pensionar.  Scumpirea se resimte, ne restrângem în alte părţi, consumăm mai puţin. Ce să facem? Vom consuma mai puţin„, a spus o bucureşteancă.

Dacă preparatele din carne se vor scumpi, românii spun nu îşi vor mai permite să cumpere.

Te-ar mai putea interesa și
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați în solar - parcuri și prosumatori – și 2 GWh capacitate de stocare.......
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...