Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România

Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica din Dumbrăvița, iar construcția altor două, la celelalte situri din România, este în curs.
Mihai Nicuţ - D, 12 ian. 2025, 15:09
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România

“Universal Alloy Corporation Europe (UAC Europe) face un pas important către sustenabilitate prin implementarea a trei proiecte de panouri solare în locațiile sale din România. Aceste inițiative sunt menite să genereze 30 % din consumul de energie electrică necesar UACE, marcând o contribuție semnificativă la obiectivele de mediu ale companiei”, se arată într-un comunicat de presă.

Primul dintre aceste proiecte, situat în Dumbrăvița, a fost inaugurat recent prin apăsarea simbolică a unui buton de către Kai Arndt, co-director general al Montana Aerospace, Brian Weed, director general al UACE, Consiliul de administrație al Montana Aerospace, Michael Tojner, co-președinte al Consiliului, și Daniel Varzaru, coordonator de proiect, mai arată firma.

„Cele trei proiecte solare din România reprezintă un pas esențial în sprijinirea competitivității pe termen lung a Montana Aerospace, demonstrând angajamentul față de locațiile sale de producție, reducând în același timp amprenta asupra mediului și sporind reziliența operațională în România. Suntem deosebit de recunoscători pentru colaborarea Guvernului României prin Ministerul Energiei, care joacă un rol vital în facilitarea dezvoltării durabile ca parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 6. Energie”, a spus Daniel Varzaru, Administrator & Director de Dezvoltare și Relații Guvernamentale la UAC Europe.

Proiectul de panouri solare este executat printr-o asociere în participațiune formată din Emsens Prod, Solar Eco System și Romproiect Electro, cu subvenție din. Investiția din partea companiei a fost de 3,8 milioane euro și subvenția de 1,5 milioane euro.

Proiectul solar Dumbrăvița prevede o capacitate de 5 MWp, care va genera o cantitate de energie electrică din sursă regenerabilă circa 7.148 MWh anual, corepunzătoare unei reduceri de emisii de 5.439 de tone de CO2.

În afară de această centrală fotovoltaică, compania implementează alte două proiecte solare la amplasamentele din Baia Mare și Satu Mare, care sunt în prezent în construcție. “Odată ce toate cele trei proiecte vor fi finalizate, acestea vor genera o medie de peste 21.000 MWh de energie electrică pe an din energie solară și vor spori și mai mult independența energetică și profilul de sustenabilitate al UACE. La locațiile din România, vor fi reduse anual aproape 17.000 de tone de CO₂. În timp ce instalația de la Dumbrăvița este deja funcțională, proiectele de la Baia Mare și Satu Mare ar urma să fie finalizate până la începutul anului 2025”, mai arată compania.

Universal Alloy Corporation Europe face parte din grupul elvețian Montana Aerospace AG, care este un producător major componente pentru industria aerospațială, cu operațiuni de inginerie și producție la nivel mondial. Compania are aproximativ 7.100 de angajați în 31 de locații de pe patru continente – proiectând, dezvoltând și producând tehnologii inovatoare pentru industria aerospațială, energetică și alte industrii ale viitorului, realizate din aluminiu, titan, materiale compozite, cupru și oțel.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...