Decolarea rachetei New Glenn a lui Jeff Bezos a fost amânată

Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, a anulat lansarea inaugurală a rachetei sale New Glenn din Florida, luni dimineață, din cauza unor probleme tehnice de ultim moment, cu puțin timp înaintea unui debut esențial pe orbita Pământului care va marca o concurență directă cu SpaceX pe piața lansării de sateliți, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 13 ian. 2025, 11:57
Decolarea rachetei New Glenn a lui Jeff Bezos a fost amânată

Având o înălțime echivalentă cu cea a unei clădiri de 30 de etaje, lansatorul New Glenn, parțial reutilizabil, se afla pe platforma de lansare a Blue Origin de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida (sud-estul SUA), pregătit pentru o decolare programată inițial pentru ora 01:00 ET, după ce fusese încărcat cu metan și oxigen lichid.

Însă, la sfârșitul numărătorii inverse, Blue Origin a amânat în mod repetat ora de decolare, apropiindu-se de sfârșitul ferestrei de lansare a New Glenn, la ora locală 04:00.

O purtătoare de cuvânt a declarat, în cadrul unei transmisiuni live a companiei, că responsabilii misiunii examinează câteva anomalii.

„Ne oprim din tentativa de lansare de astăzi pentru a rezolva o problemă a subsistemului vehiculului care ne va duce dincolo de fereastra noastră de lansare”, a explicat Blue Origin într-o declarație. „Analizăm oportunitățile pentru următoarea noastră tentativă de lansare”, a precizat compania.

Întârzierea ar putea fi de cel puțin 24 de ore, însă probabil va dura mai mult, în timp ce compania examinează problema tehnică întâmpinată de misiunea cu risc și miză mari.

Înaintea tentativei de lansare de luni, Jeff Bezos a declarat că nu crede că Elon Musk, CEO-ul SpaceX, își va folosi legăturile strânse cu președintele ales Donald Trump pentru a submina compania sa spațială Blue Origin și că se simte optimist în privința agendei spațiale a viitoarei administrații de la Casa Albă. „Elon a fost foarte clar că face acest lucru pentru interesul public și nu pentru un folos personal. Și îl cred pe cuvânt”, a declarat duminică, pentru Reuters, Bezos, fondatorul Blue Origin, care concurează cu SpaceX în industria spațială.

Zborul inaugural, planificat pentru duminică, al rachetei New Glenn, construită de compania Blue Origin, de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida (sud-estul SUA), fusese amânat din cauza condițiilor maritime.

După ani de proiectare și multiple amânări, primul zbor al rachetei New Glenn ar trebui să fie un punct de cotitură pentru compania fondată de Jeff Bezos și, potențial, pentru industria spațială privată.

Scopul acestei lansări este de a atinge orbita. Tot ceea ce depășește acest obiectiv este un bonus, subliniase David Limp, CEO al Blue Origin.

Deși compania fondatorului Amazon transportă deja de câțiva ani turiști pentru câteva minute în spațiu cu racheta sa mai mică New Shepard, aceasta nu a efectuat încă niciun zbor pe orbită.

Cu racheta New Glenn, mai mare și mai puternică, Blue Origin își propune să ajungă din urmă rivala SpaceX, deținută de Elon Musk.

Compania patronului Tesla domină piața spațială comercială de mai mulți ani cu rachetele sale Falcon 9 și Falcon Heavy și în prezent dezvoltă cea mai mare rachetă creată vreodată: Starship.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, potrivit lui Serhii 'Flash', expert ucrainean în domeniul tehnologiei de......
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de război
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de ...
Australia şi Japonia au semnat sâmbătă contracte care demarează acordul lor major în valoare de 10 miliarde de dolari ...