Dragnea consideră necesară dragarea Dunării în aval de Porţile de Fier II

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a declarat marţi, la Drobeta Turnu Severin, că se impune, pentru eliminarea riscurilor inundaţiilor în zonele vulnerabile ale Dunării, efectuarea unor lucrări de dragare în aval de Hidrocentrala Porţile de Fier II, situată la kilometrul fluvial 863+358.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 20:12
Dragnea consideră necesară dragarea Dunării în aval de Porţile de Fier II

Potrivit sursei citate, în următorii doi ani va fi fundamentat un program de dragare a şenalului navigabil, astfel încât să se prevină erodarea malurilor în cazul în care cotele Dunării cresc sau scad ca urmare a oscilaţiei debitelor.

‘Trebuie să punem la punct, mai întâi, un studiu de impact şi de stabilire a investiţiilor atât de necesare în Câmpia Română, unde o suprafaţă de 25.000 hectare sunt în pericol de inundaţii dacă debitele ar creşte peste valorile înregistrate în ultimele două decenii’, a precizat Dragnea.

În context, reprezentantul Guvernului a mai arătat că odată cu operaţiunile de dragare vor începe şi lucrări de împăduriri ale malului stâng al Dunării, pentru stabilizarea solurilor şi protejarea digurilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...