Lenovo: Profit sub aşteptările analiştilor în T1, în urma majorării cheltuielilor de marketing

Profitul grupului chinez Lenovo a fost sub aşteptările analiştilor în primul trimestru din 2014, pe fondul majorării costurilor pentru creşterea vânzărilor de telefoane mobile inteligente pe pieţele din afara ţării, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 07:06
Lenovo: Profit sub aşteptările analiştilor în T1, în urma majorării cheltuielilor de marketing

Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri, a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2014 un profit net de 158,3 de milioane de dolari, în scădere faţă de 126,9 milioane de dolari în primul trimestru 2013, în timp ce analiştii se aşteptau la 163,6 milioane de dolari.

În timp ce pe plan mondial vânzările de PC-uri ar putea înregistra în 2014 al treilea an de declin consecutiv, Lenovo încearcă să-şi majoreze vânzările de smartphone-uri şi tablete. În noiembrie, compania a anunţat că va tripla numărul ţărilor unde vinde telefoane, extinzându-se pe 20 de noi pieţe din Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină.

‘Deoarece concurenţa pe plan intern devine din ce în ce mai dură, pentru Lenovo, principalul motor de creştere pe segmentul de smartphone-uri va fi reprezentat de pieţele externe’, susţine analistul Kai Qian, de la China International Capital Corp, în Beijing.

În primul trimestru din 2014, vânzările Lenovo au urcat la 9,7 miliarde de dolari, de la 7,83 miliarde de dolari în perioada similară din 2013, depăşind estimările analiştilor, de nouă miliarde de dolari.

Miercuri, la bursa de la Hong Kong, acţiunile companiei au urcat cu 1,9%.

Tendinţa de declin a vânzărilor mondiale de calculatoare personale a continuat în primul trimestru al acestui an, pentru al 8-lea trimestru consecutiv, însă scăderea a fost mai mică decât în precedentele trimestre, graţie consumatorilor care s-au grăbit să-şi upgradeze sistemele, în condiţiile în care gigantul american Microsoft a pus capăt sprijinului pentru sistemul de operare Windows XP, au anunţat, în 10 aprilie, două importante firme de cercetare de piaţă.

Potrivit IDC, în primele trei luni ale acestui an, la nivel mondial au fost vândute 73,4 milioane PC-uri, în scădere cu 4,4% în ritm anual. O altă mare firmă de cercetare, Gartner, susţine că declinul vânzărilor a fost limitat la 1,7%, în condiţiile în care 76,6 milioane PC-uri au fost vândute în primul trimestru al acestui an.

Comparativ, pe ansamblul anului trecut piaţa calculatoarelor personale a înregistrat o scădere istorică de 10% a vânzărilor, din cauza concurenţei smartphone-urilor şi tabletelor.

În topul producătorilor de PC-uri, grupul chinez Lenovo şi-a confirmat poziţia de lider mondial în primul trimestru, cu o creştere a vânzărilor de 10%, până la 12,9 milioane de unităţi, ceea ce îi asigură o cotă de piaţă evaluată de Gartner la 16,9% şi la 17,7% de IDC. Pe locul secund se situează grupul american Hewlett Packard (HP), care a înregistrat o creştere mai mică a vânzărilor (4,1%), până la 12,2 milioane de unităţi, potrivit Gartner, şi una de 4,7%, până la 12,6 milioane de unităţi pentru IDC, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de 16% şi, respectiv, 17,1%, conform metodologiei utilizate de fiecare dintre cele două firme de cercetare de piaţă.

Pe locurile următoare se situează Dell, cu 9,5 milioane unităţi vândute în primele trei luni, Acer, cu 5,6 milioane PC-uri vândute, şi Asus, cu 5,3 milioane de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de ...
Banca Naţională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activităţii economice în trimestrele II şi III din 2026 comparativ cu previziunile precedente, în condiţiile în care......
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că peste 3.000 de lucrări finanţate prin PNRR mai trebuie recepţionate ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
UMB a început lucrările de așternere asfalt pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, anunță ...
Cea mai veche rafinărie din România, Vega Ploieşti, începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice şi o baterie de 9 MWh. Când va fi gata investiţia Rompetrol Rafinare
Cea mai veche rafinărie din România, Vega Ploieşti, începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice şi o baterie de 9 ...
Rompetrol Rafinare va începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 4,8 MW şi a unui sistem ...