Iarna demografică nu se mai termină. Sporul natural al populatiei României a rămas negativ şi în noiembrie 2024

Numărul naşterilor şi cel al deceselor, înregistrate în luna noiembrie 2024, a crescut faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, însă sporul natural s-a menţinut negativ, la minus 8.337 de persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 16 ian. 2025, 10:29
Iarna demografică nu se mai termină. Sporul natural al populatiei României a rămas negativ şi în noiembrie 2024

Conform statisticii oficiale, în noiembrie anul trecut s-au înregistrat certificate de naştere pentru 11.697 de copii, în timp ce numărul certificatelor de deces a fost de 20.034, din care 10.383 pentru persoane de sex masculin şi 9.651 pentru persoane de sex feminin, scrie Agerpres.

Sporul natural s-a menţinut negativ (-8.337) în luna noiembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,7 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, de la o lună la alta.

În luna noiembrie 2024, 41,4% (8.303 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 26,6% (5.321 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 17,2%, reprezentând 3.455 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (77 decese), 5-19 ani (47 decese) şi 20-29 ani (92 decese).

De asemenea, în luna noiembrie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 3.332 de căsătorii, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.840.

Raportat la noiembrie 2023, în noiembrie 2024, au fost eliberate cu 6,9% mai multe certificate de naştere pentru născuţi-vii, respectiv în creştere cu 0,7% în cazul certificatelor de deces.

În luna noiembrie 2024, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.864 de persoane (5.048 de persoane de sex masculin şi 4.816 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 10.170 de persoane (5.335 de persoane de sex masculin şi 4.835 de persoane de sex feminin).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2023, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu -0,5% în mediul urban, însă a crescut cu 2% în mediul rural.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...