declin demografic

România „cocoşată şi ridată” şi colapsul demografic care ţine de 34 de ani. Câţi bătrâni sunt în ţara noastră şi care sunt zonele cu cei mai mulţi vârstnici – date populaţie INS

Populaţia României – Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,903 milioane de persoane, reprezentând 20,5% din populaţia rezidentă a ţării (19,041 milioane de persoane), arată Institutul Naţional de Statistică (INS), joi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Ultimul an cu spor natural pozitiv (anual) al populaţiei a fost 1991. Din 1992 şi până în prezent, România a înregistrat, în fiecare an, doar valori negative. În perioada 2020-2025 a fost înregistrat un declin accelerat, fără excepţii lunare, conform datelor sintetizate de ECONOMICA.NET. În ultimii 34 de ani, România a parcurs un declin al sporului natural al populației continuu, fără niciun an de redresare. Specialiştii spun că nu există o soluţie la declinul demografic al României, de 80.000 – 100.000 de persoane anual, în condiţiile în care numărul de născuţi este de 150.000, iar cel al deceselor de un sfert de milion.

România
COD ROŞU demografic pentru România - Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul deceselor este aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date oficiale (INS)

COD ROŞU demografic pentru România – Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul deceselor este aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date oficiale (INS)

Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani - estimări Eurostat

Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat

34 de ani de colaps pentru populaţia României - Criza demografică se adânceşte. Sporul natural s-a menţinut negativ în ianuarie, decesele au fost de două ori mai numeroase decât naşterile (date INS)

34 de ani de colaps pentru populaţia României – Criza demografică se adânceşte. Sporul natural s-a menţinut negativ în ianuarie, decesele au fost de două ori mai numeroase decât naşterile (date INS)

Colaps demografic în România - 34 de ani de declin al populației. Sporul natural a fost negativ din 1992 şi până acum, fără întrerupere

Colaps demografic în România – 34 de ani de declin al populației. Sporul natural a fost negativ din 1992 şi până acum, fără întrerupere

Criza demografică - Spor negativ şi în luna iulie. Care era populaţia României la începutul anului 2025 (date oficiale INS)

Criza demografică – Spor negativ şi în luna iulie. Care era populaţia României la începutul anului 2025 (date oficiale INS)

Declinul demografic se adânceşte. Populaţia a continuat să scadă

Declinul demografic se adânceşte. Populaţia a continuat să scadă

Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ, în iunie 2025

Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ, în iunie 2025

Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie

Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie

Criză demografică România - Declinul populației continuă şi în martie 2025. Care era populaţia ţării noastre la începutul anului (date oficiale INS)

Criză demografică România – Declinul populației continuă şi în martie 2025. Care era populaţia ţării noastre la începutul anului (date oficiale INS)

Declinul demografic continuă şi în 2025. Populaţia României a avut spor natural negativ şi în ianuarie

Declinul demografic continuă şi în 2025. Populaţia României a avut spor natural negativ şi în ianuarie

Iarna demografică se prelungeşte. Sporul natural al populației României a rămas negativ şi în decembrie 2024

Iarna demografică se prelungeşte. Sporul natural al populației României a rămas negativ şi în decembrie 2024

Iarna demografică nu se mai termină. Sporul natural al populatiei României a rămas negativ şi în noiembrie 2024

Iarna demografică nu se mai termină. Sporul natural al populatiei României a rămas negativ şi în noiembrie 2024

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna mai

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna mai

Braşov şi Suceava - poli de creştere demografică, în timp ce Brăila se confruntă cu declin demografic generalizat - studiu Rethink

Braşov şi Suceava – poli de creştere demografică, în timp ce Brăila se confruntă cu declin demografic generalizat – studiu Rethink

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna august a acestui an - date INS

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna august a acestui an – date INS

Declinul demografic continuă. Sporul natural al României s-a menţinut negativ în luna iunie 2023 - date populaţie INS

Declinul demografic continuă. Sporul natural al României s-a menţinut negativ în luna iunie 2023 – date populaţie INS

Declinul demografic continuă în România - Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an

Declinul demografic continuă în România – Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an

Criza demografică va afecta major dinamica economiei în România - Lucian Albu

Criza demografică va afecta major dinamica economiei în România – Lucian Albu

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna noiembrie 2022 - date INS

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna noiembrie 2022 – date INS

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei a rămas negativ în octombrie, dar s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei a rămas negativ în octombrie, dar s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

Declinul demografic continuă în România. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna septembrie a acestui an

Declinul demografic continuă în România. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna septembrie a acestui an

Tudorel Andrei, președinte INS: Declinul demografic duce la dezechilibre între cele trei mari categorii de vârstă

Tudorel Andrei, președinte INS: Declinul demografic duce la dezechilibre între cele trei mari categorii de vârstă

Declinul demografic se adânceşte. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie a acestui an

Declinul demografic se adânceşte. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie a acestui an

Declinul demografic continuă. Spor natural negativ în România şi în luna februarie

Declinul demografic continuă. Spor natural negativ în România şi în luna februarie

Populaţia României - Declinul demografic continuă. Sporul natural s-a menţinut negativ în decembrie 2019

Populaţia României – Declinul demografic continuă. Sporul natural s-a menţinut negativ în decembrie 2019

Declinul demografic a continuat în iulie. Numărul naşterilor a crescut, dar sporul natural a rămas negativ

Declinul demografic a continuat în iulie. Numărul naşterilor a crescut, dar sporul natural a rămas negativ

Declinul demografic a accelerat în luna iunie, din cauza scăderii natalităţii

Declinul demografic a accelerat în luna iunie, din cauza scăderii natalităţii

Declinul demografic a accelerat în luna mai. Populaţia a continuat să scadă, în principal, din cauza creşterii mortalităţii

Declinul demografic a accelerat în luna mai. Populaţia a continuat să scadă, în principal, din cauza creşterii mortalităţii

Iarna demografică din România: declinul populaţiei s-a accentuat, din cauza creşterii mortalităţii

Iarna demografică din România: declinul populaţiei s-a accentuat, din cauza creşterii mortalităţii

Declinul demografic a încetinit în noiembrie 2018

Declinul demografic a încetinit în noiembrie 2018