Luptă pentru banii bucureştenilor: Ce malluri noi se deschid în Capitală, în următorii doi ani

Înainte de deschiderea din toamna anului trecut a centrului comercial Promenada, ultimul mall deschis în Bucureşti a fost în 2010 – Sun Plaza. În următorii doi ani, alte noi centre comerciale se vor lupta pentru banii bucureştenilor.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 21:32
Luptă pentru banii bucureştenilor: Ce malluri noi se deschid în Capitală, în următorii doi ani

Vulcan Value Center 

Singura livrare de pe piaţa din Bucureşti din acest an este Vulcan Value Centre, de 35.000 mp, dezvoltat de fondul de investiţii sud-african NEPI, pe terenul fostei fabrici Vulcan. Deschiderea centrului comercial de tip strip-mall este planificată pentru toamna acestui an.

Mega Mall 

Următorul mall pe lista livrărilor este Mega Mall, dezvoltat tot de NEPI, pe platforma Electroaparataj, din apropierea Arenei Naţionale. Lucrările de construcţie au început în toamna anului trecut, unde în prezent se lucrează zi şi noapte pentru ca centrul comercial de 70.000 de mp să fie finalizat până la jumătatea anului viitor.

Printre chiriașii deja anunțați se numără: Carrefour, Flanco şi Altex, Slot Point Casino, Cine Grand, C&A, H&M, Kenvelo, Lee Cooper, Celio, Lashez sau Office Shoes. Investiţia este de 150 de milioane de euro.

Victoria City Center

Benevo a obținut autorizația de construcție pentru Victoria City în luna aprilie a acestui an şi are în plan începerea lucrărilor în această vară. Deschiderea mallului din imediata apropiere a staţiei de metrou Jiului este programată pentru octombrie 2015.  

Victoria City Center va avea un mall și un turn de birouri cu o suprafață închiriabilă totală de 68.000 metri pătrați, situat în imediata apropiere a stației de metrou Jiului. Mallul este închiriat în proporţie de 70%, iar printre retailerii prezenţi se numără: Cora, H&M, Hervis, C&A, Mango, Deichmann și Koton. 



Parklake Plaza

Lucrările de construcţie la mult-amânatul Parklake PLaza au fost demarate la începutul acestui an. Companiile Sonae Sierra şi Caelum Development vor să investească 180 de milioane de euro în proiectul care se ridică pe terenul fostei baze sportive Spartac din Titan. Centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp, iar printre retailerii care vor deschide aici magazine se numără Cora, Flanco, H&M, Douglas, Zara, Mango. Deschiderea este planificată pentru anul 2016. 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în lei și, respectiv, 87,6 milioane de euro pentru emisiunile în euro), în......
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...