România este campioana inflației din UE pentru a zecea lună la rând

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar România este, pentru a zecea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,5%, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 17 ian. 2025, 13:13
România este campioana inflației din UE pentru a zecea lună la rând

Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Irlanda (1%), Italia (1,4%), Finlanda, Suedia şi Luxemburg (toate cu 1,6%), iar cele mai ridicate au fost în România (5,5%), Ungaria (4,8%) şi Croaţia (4,5%), scrie Agerpres.

Comparativ cu noiembrie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şapte state membre UE, a rămas stabilă în Polonia şi a crescut în 19 ţări membre UE, inclusiv în România, de la 5,4%, până la 5,5%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în decembrie până la 2,4%, de la 2,2% în noiembrie. Inflaţia în zona euro depăşeşte nivelul ţintă de 2% avut în vedere de Banca Centrală Europeană.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation) în zona euro, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,7%, nivel la care se situează începând din septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În România, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%.

„Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,29%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) a fost 5,6%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,25%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 5,8%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie 2024 de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel......
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marţi la Camera Deputaţilor de PNL, care conţine ...
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Emiratul Dubai va oferi reduceri şi beneficii de până la 700 euro rezidenţilor care îşi invită prietenii şi familia ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol lucrează cu aproape 770 de muncitori pe tronsoanele 3 și 4 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...