Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an

Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de o platformă imobiliară.
AGERPRES - J, 29 oct. 2026, 11:38
Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an

Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, în ceea ce priveşte apartamentele, deşi Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov conduc topul oraşelor unde cumpărătorii trebuie să plătească cel mai mult pentru a face o achiziţie imobiliară, cel mai alert ritm de creştere se poate observa, faţă de începutul toamnei trecute, în Reşiţa şi în Zalău.

La nivel naţional, borna de 2.000 euro/mp util este atinsă sau depăşită doar în şapte oraşe. Astfel, cel mai scump centru urban rămâne Cluj-Napoca, singurul oraş unde preţul mediu solicitat pentru apartamentele listate la vânzare trece de 3.300 euro/mp utili, după un avans cu 5% în ritm anual.

Locurile următoare în clasament sunt ocupate de Bucureşti (2.312 euro/mp utili), Braşov (2.309 de euro), Craiova (2.142 de euro), Sibiu (2.034 de euro), Constanţa (2.020 de euro), Iaşi (2.000 de euro), Târgu Mureş (1.994 de euro), Timişoara (1.984 de euro) şi Oradea (1.885 de euro).

La polul opus se află oraşul Reşiţa, cel mai ieftin din România pentru cei interesaţi de realizarea unei achiziţii imobiliare. De altfel, acesta este singurul municipiu reşedinţă de judeţ unde preţul mediu solicitat cumpărătorilor nu a atins încă pragul de 1.000 euro/mp utili. Cu toate acestea, cele mai importante scumpiri au fost înregistrate în ultimul an în acest oraş – un avans cu 15,4%. O creştere apropiată se remarcă în Zalău (1.303 euro/mp utili, +15,3%), în acelaşi interval de timp.

Analiza de specialitate relevă, totodată, că doar în două reşedinţe de judeţ s-au putut observa, în ultimul an, uşoare ieftiniri ale preţurilor solicitate pentru apartamente, cu circa 3%: în Călăraşi (1.160 de euro/mp utili) şi în Brăila (1.055 de euro/mp utili).

Pe segmentul de case, în România este anevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, conform specialiştilor.

Aceste proprietăţi au, în medie, o suprafaţă utilă de 116 metri pătraţi, iar cele mai scumpe pot fi găsite în Cluj-Napoca (3.375 de euro/mp utili), unde s-a înregistrat una dintre cele mai semnificative creşteri ale preţurilor pe acest segment de piaţă în ultimul an, cu 7%.

De asemenea, preţurile solicitate cumpărătorilor de case şi vile s-au majorat cu 11% în Braşov (2.414 de euro/mp), cu 9% în Sibiu (2.095 de euro/mp) şi cu aproximativ 8% în Craiova (1.721 de euro/mp). În Bucureşti, preţul pe metrul pătrat pentru acest tip de imobile a ajuns, în medie, la 2.342 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank oferă posibilități noi de personalizare pentru cardurile virtuale, incluzînd variante inspirate de Scuderiei Ferrari HP. Astfel, clienții băncii care sunt fani ai Scuderiei......
Actorul din tranzacția anului din energie: Cine sunt olandezii de la Mazarine Energy, care au cumpărat BSOG de la americani și va ajunge al treilea producător de gaze din România
Actorul din tranzacția anului din energie: Cine sunt olandezii de la Mazarine Energy, care au cumpărat BSOG de la americani ...
Compania antrepreniorială olandeză Mazarine Enery este actorul tranzacției anului în sectorul de petrol și gaze al României, ...
Suciu, DEER: Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget. Avem nevoie astăzi, poate chiar ieri, de soluţii
Suciu, DEER: Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget. Avem nevoie astăzi, poate chiar ieri, ...
Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget ci este nevoie de soluţii astăzi, poate chiar ieri, ...
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu un rulaj total în ...