Producătorii francezi de coniac și-au crescut exporturile în SUA, înainte de învestirea lui Trump, care ar putea aduce noi taxe vamale

Producătorii de coniac din Franţa şi-au majorat exporturile spre Statele Unite în luna decembrie 2024, arată datele vamale, pe măsură ce distribuitorii şi-au făcut stocuri în ideea de a se pregăti pentru posibile tarife vamale suplimentare într-o ţară unde consumul de coniac dă semne de revenire, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 ian. 2025, 20:13
Producătorii francezi de coniac și-au crescut exporturile în SUA, înainte de învestirea lui Trump, care ar putea aduce noi taxe vamale

Industria coniacului din Franţa are o expunere semnificativă pe piaţa americană, cea mai mare în termeni de volum, şi amintirea disputelor comerciale din primul mandat al lui Donald Trump a provocat îngrijorări că situaţia s-ar putea repeta.

Grupul LVMH, proprietarul mărcii Hennessy, cel mai mare producător de coniac din Franţa, şi-a majorat livrările cu 17% comparativ cu luna noiembrie şi cu mai mult de o treime comparativ cu luna decembrie 2023, arată datele privind importurile în SUA.

De asemenea, Courvoisier, marcă deţinută de grupul Campari, şi-a dublat exporturile de coniac spre SUA în luna decembrie, atât comparativ cu luna noiembrie cât şi cu luna decembrie 2023.

Donald Trump a promis că va impune tarife vamale suplimentare de 10% pentru toate bunurile produse în străinătate, în încercarea de a elimina deficitul balanţei comerciale a SUA. Industria europeană a băuturilor spirtoase ar putea fi lovită şi mai dur de posibilele represalii suplimentare, dacă va reizbucni vechea dispută comercială dintre SUA şi Uniunea Europeană.

În paralel, cererea de produse de lux în SUA dă semne de revenire. Chletuielile cu cardurile de credit pentru produse de lux în luna decembrie au redevenit pozitive după mai mult de doi ani, în timp ce producătorul elveţian de bijuterii Richemont a raportat vânzări solide în SUA în ultimul trimestru din 2024.

Industria coniacului din Franţa a fost afectată în 2024 de o cerere globală slabă şi de tensiunile comerciale cu China, o altă piaţă importantă. Exporturile de coniac spre China au scăzut cu 75% în decembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023, a declarat o sursă din interiorul industriei, adăugând că recenta decizie de interzicere a comercializării coniacului la magazinele duty-free a avut şi ea o contribuţie la scăderea exporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancţiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate "vitale" pentru Teheran, inclusiv aurul, activele digitale şi transportul......
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ...
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...