Uniunea Europeană și Mexicul au finalizat negocierile pentru revizuirea tratatului comercial existent de 25 de ani între cele două părți

Comisia Europeană (CE) şi Mexicul au finalizat vineri negocierile de actualizare a acordului comercial comun intrat în vigoare acum 25 de ani, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 ian. 2025, 21:37
Uniunea Europeană și Mexicul au finalizat negocierile pentru revizuirea tratatului comercial existent de 25 de ani între cele două părți

„Exportatorii din UE vor câştiga noi oportunităţi de comerţ, inclusiv fermierii noştri şi companiile agro-alimentare”, a declarat preşedinta CE, Ursula von der Leyen, într-un comunicat de presă.

„Acest acord istoric demonstrează că comerţul deschis, bazat pe reguli poate contribui la prosperitatea şi securitatea noastră economică, precum şi la acţiunea climatică şi dezvoltarea durabilă”, a adăugat ea.

În 2023, valoarea schimburilor comerciale între UE şi Mexic s-a cifrat la 82 de miliarde de euro, iar schimburile de servicii au atins 22 de miliarde de eruo în 2022.

Mexicul este al doilea cel mai mare partener comercial din America Latină al UE, după Brazilia.

Conform acordului revizuit, vor fi eliminate tarifele la anumite produse agricole din UE, iar Mexicul va recunoaşte mai multe indicaţii geografice protejate din UE.

„Fermierii şi producătorii de alimente şi băuturi din UE exportă deja produse în valoare de peste 22 miliarde de euro în Mexic. Acest acord global modernizat cu Mexicul le va deschide şi garanta părţi de piaţă şi oportunităţi şi mai mari”, a afirmat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen.

CE se aşteaptă de asemenea la creşteri pe alte pieţe de export, precum servicii financiare, transport şi telecomunicaţii, ca şi la acces la contracte guvernamentale mexicane.

Acordul revizuit urmează să fie examinat de Parlamentul European şi de statele membre înainte de a putea fi ratificat.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureștenii și ardelenii sunt cei mai activi cumpărători de locuințe prin credit ipotecar. Cele mai mari venituri le au cei din București și Constanța
Bucureștenii și ardelenii sunt cei mai activi cumpărători de locuințe prin credit ipotecar. Cele mai mari venituri le ...
Bucureștenii și ardelenii plătesc, în medie, cele mai mari prețuri pentru o locuință și accesează creditele ipotecare cu valorile cele mai mari din România, potrivit unei analize realizate......
Operațiunea JUPITER – Peste 200 de percheziţii domiciliare. Ce face Poliţia
Operațiunea JUPITER – Peste 200 de percheziţii domiciliare. Ce face Poliţia
Poliţiştii efectuează luni, sub supravegherea procurorilor de caz, 202 percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni ...
Ucraina – Zelenski condiţionează oprirea atacurilor asupra rafinăriilor ruse de furnizarea de rachete Patriot de către Washington
Ucraina – Zelenski condiţionează oprirea atacurilor asupra rafinăriilor ruse de furnizarea de rachete Patriot de ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa va opri atacurile asupra rafinăriilor ruse, aşa cum ...
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian românesc
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian ...
Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au ...