Cotația zăhărului a ajuns la minimul ultimilor trei ani, în condițiile în care India a anunțat că va permite exportul unui milion de tone metrice

Preţul zahărului a înregistrat luni cel mai scăzut nivel din ultimii peste trei ani, în urma informaţiilor că India, al doilea mare producător mondial, va permite exportarea unei cantităţi de un milion tone metrice de zahăr în actualul sezon, care se încheie la 30 septembrie 2025, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 ian. 2025, 17:23
Cotația zăhărului a ajuns la minimul ultimilor trei ani, în condițiile în care India a anunțat că va permite exportul unui milion de tone metrice

Duminică, Reuters anunţa că autorităţile de la New Delhi urmează să permită exporturile, în încercarea de a sprijini unităţile de procesare şi de a susţine preţurile pe plan local, care au fost sub presiune în ultimele luni.

Decizia i-a luat prin surprindere pe unii traderi, în condiţiile în care producţia în acest sezon ar urma să scadă sub nivelul consumului, pentru prima dată în ultimii opt ani.

„Informaţiile vor menţine probabil presiunea pe preţurile globale”, a apreciat Warren Patterson de la ING.

Cotaţiile futures la zahăr alb la Bursa ICE, folosite ca indicator de referinţă pe plan mondial, au ajuns la 470,20 de dolari pe tonă, cel mai redus nivel începând din septembrie 2021.

Producţia de zahăr a Indiei ar putea scădea la aproximativ 27 de milioane de tone, de la 32 de milioane de tone anul trecut, şi sub media anuală de consum de peste 29 de milioane de tone, conform estimărilor traderilor.

În precedentul sezon autorităţile de la New Delhi nu au permis exporturile de zahăr.

Un expert din Europa a declarat pentru Reuters că producţia de zahăr a Indiei ar putea fi mai ridicată în acest sezon.

Preţul zahărului a fost sub presiune anul acesta, pe fondul temerilor că Thailanda ar putea avea o cantitate mai mare de zahăr de vânzare, după ce a oprit exporturile de sirop către China.

Autorităţile de la Beijing au cerut Thailandei să inspecteze fabricile înainte de a începe negocieri pentru ridicarea restricţiilor impuse luna trecută la exporturile de sirop de zahăr şi pulbere preamestecată.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...