Un tablou vândut cu 150 de euro a fost autentificat ca operă de tinereţe a lui Dali

O pictură în ulei, care s-a vândut cu 150 de euro într-un magazin de antichităţi acum mai mult de 20 de ani, a fost autentificată ca fiind prima operă suprarealistă a lui Salvador Dali, realizată când avea 17 ani, au anunţat joi experţi madrileni, citaţi de AFP.
Economica.net - J, 22 mai 2014, 20:42
Un tablou vândut cu 150 de euro a fost autentificat ca operă de tinereţe a lui Dali

Tomeu L’Amo, pictor şi istoric de artă, a descoperit pânza într-un magazin din Girona (nord-estul Spaniei) în 1988 şi, gândindu-se că ar putea fi vorba de o lucrare a maestrului catalan, a cumpărat-o cu 25.000 peseta, moneda din acea perioadă. ‘Când am văzut culorile, m-am gândit că ar putea fi un Dali, dar nu aveam nicio dovadă. Am cercetat şi, încet-încet, mi-am dat seama că era într-adevăr un Dali’, a spus el presei, prezentând opera.

În ‘Naşterea intrauterină a lui Salvador Dali’ sunt pictaţi îngeri pe cer, deasupra unui vulcan, iar pictura poartă semnătura pictorului, cu o scurtă dedicaţie. Lucrarea a fost considerată multă vreme a unui artist necunoscut, fiind datată 1896, cu opt ani înainte să se nască Dali. După ce a fost supusă unor analize minuţioase, inclusiv fotografierii în infraroşu, razelor X şi ultraviolete între 2004 şi 2013, experţii au ajuns la concluzia că tabloul a fost pictat în jurul anului 1921 de Dali, care avea atunci 17 ani.

Analizele au dezvăluit faptul că pânza fusese desenată cu cerneală albastră şi neagră, fiind apoi pictată în tuşe largi, arată Carmen Linares de la Muzeul Frederic Mares din Barcelona. ‘Fotografierea în infraroşu a dezvăluit mai clar liniile negre şi a confirmat utilizarea acestei tehnici, la care artistul a recurs şi în alte opere’, a adăugat experta.

Analiza grafologică a arătat că scrisul dedicaţiei compuse din zece cuvinte corespunde cu cel al lui Dali din acea perioadă. Tomeu L’Amo consideră că Dali, cunoscut pentru înclinaţia pentru provocare, a folosit un cod numerologic pentru a masca data. ‘Cred că Dali râde în mormânt gândindu-se că a reuşit să înşele atâta lume, atât de mult timp’, a spus el.

El a vândut în cele din urmă tabloul, în cursul acestei luni, unui cumpărător rămas anonim. ‘Tabloul poate fi considerat prima operă realistă a lui Dali’, precizează Nicolas Descharnes, expert specializat în Dali.

Salvador Dali a murit la Figueres (Catalonia) în 1989, la 85 de ani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul industrial şi în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor......
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Președintele bolivian Rodrigo Paz a anunțat vineri sfârșitul subvențiilor de stat pentru motorină, trecând țara la ...
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea ...
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, luni, o ţintă aeriană ce evolua la 12 ...