Dominarea germană din UE este „inacceptabilă”. „Haideţi s-o învingem pe Merkel” – Romano Prodi

Influenţa cu caracter dominant a Germaniei asupra afacerilor Uniunii Europene este 'inacceptabilă', a apreciat fostul şef al executivului european Romano Prodi într-un interviu publicat vineri, critic la adresa cancelarului Angela Merkel, preluat de DPA. Prodi a făcut apel la Italia, Franţa şi Spania să îşi combine forţele şi să formuleze un plan de acţiune axat pe creştere pentru a contrabalansa politicile de austeritate sprijinite de Germania.
Economica.net - vin, 23 mai 2014, 11:38
Dominarea germană din UE este

‘În ultimii ani, doar o singură ţară a luat deciziile la Bruxelles, şi anume Germania, care şi-a permis şi să le dea altora lecţii de moralitate’, a explicat Prodi, preşedinte al Comisiei Europene în perioada 1999-2004, în intervenţia pentru săptămânalul l’Espresso. Interviul său a fost publicat sub titlul ‘Haideţi să o învingem pe Merkel’.

Prodi, care a deţinut şi funcţia de premier al Italiei între 1996-1998 şi 2006-2008, a precizat că sub auspiciile Berlinului autointeresul naţional a dominat răspunsul Uniunii Europene la criza zonei euro, generând politici ‘greşite’.

‘Totul a fost decis în baza intereselor unor ţări individuale, ceea ce, în situaţia actuală, înseamnă că totul a fost decis de Germania’, a denunţat el. ‘Ţările mai periferice au fost penalizate prin politici în mod deliberat recesionale, ce i-au favorizat pe germani’, a continuat Romano Prodi.

În opinia sa, Merkel este vinovată pentru consolidarea sentimentului antieuropean ce se aşteaptă să fie reflectat puternic de rezultatele alegerilor europarlamentare ce au început joi şi vor continua până duminică. ‘Apărarea de către Merkel a intereselor naţionale ale Germaniei a eliminat din faşă orice mişcare antieuropeană internă, dar a alimentat populismul în toate celelalte ţări’, a adăugat el.

În fine, Prodi a făcut apel la Italia, Franţa şi Spania să îşi combine forţele şi să formuleze un plan de acţiune axat pe creştere pentru a contrabalansa politicile de austeritate sprijinite de Germania. De asemenea, el a estimat că forţele pro-UE nu vor avea altă opţiune decât să formeze o mare coaliţie în cadrul Parlamentului European pentru a combate formaţiunile eurosceptice care se aşteaptă să obţină rezultate bune în actualul scrutin.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, dintre care 276 de milioane de dolari doar începând din iulie,......
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...