Cascada Bigăr ar putea deveni unul dintre cele mai căutate obiective turistice

Cascada Bigăr ar putea deveni unul dintre cele mai căutate obiective turistice din partea de vest a ţării, după ce a fost declarată de către americani drept cea mai frumoasă cascadă din lume.
Economica.net - vin, 23 mai 2014, 20:25
Cascada Bigăr ar putea deveni unul dintre cele mai căutate obiective turistice

Cascada Bigăr se află în judeţul Caraş-Severin, la Paralela 45, în Valea Minişului, la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B.

Site-ul ‘The World Geography’ a alcătuit în anul 2013 o listă cu cele mai impresionante cascade din lume. Pe primul loc se află Cascada Bigăr din Caraş-Severin.

Rezervaţia Naturală Bigăr cuprinde un izbuc, o peşteră, un pârâu şi o cascadă, toate amplasate în Ţara Almăjului, pe partea dreaptă a Cheilor Minişului, acolo unde drumul întâlneşte, imaginar, paralela 45 grade latitudine nordică a globului pământesc.

În Banat, localnicii numesc izbuc un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. Apa izbucului Bigăr iese de sub o stâncă înaltă de peste 50 metri. O parte din apa acestui izvor de o puritate rară este captată şi dirijată spre Păstrăvăria Miniş. Tot aici, dar sus, aproape de vârful stâncii, e gura peşterii cu apă. De asemenea, apa din pârâul Bigăr cade, din treaptă în treaptă, formând o înşiruire de mici cascade, astfel încât, apa e când lină, când spumoasă.

La o distanţă de circa 200 metri de izbuc, apa se varsă în râul Miniş de pe un con vulcanic, ce are o cădere de şapte metri şi care a format cascada Bigăr, un fenomen al naturii de o frumuseţe aparte. Conul de stâncă este învelit în muşchi verde, iar apa care cade pe el pare a fi rochia unei mirese a muntelui.

‘Renumita cascadă aparţine Direcţiei Silvice Caraş-Severin, dar, în acelaşi timp, şi Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, că a început deja să gospodărească această zonă, pentru că aici vin din ce în ce mai mulţi turişti şi vrem ca zona să arate bine, să fie curat. Anul trecut am intervenit şi la insistenţele Regiei Naţionale a Pădurilor şi a tuturor factorilor de răspundere, pentru a reamenaja puţin acest loc. Era un foişor care deja stătea să cadă, care a fost reamenajat, a fost schimbat acoperişul, s-au pus gărduleţe de protecţie pentru a nu evita posibilele accidentări şi s-au amplasat câteva mese şi băncuţe rustice’, a declarat Ştefan Stănescu, directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin.

Totodată, la izbuc, unde există o grotă foarte frumoasă, au fost realizate scări, pentru a putea fi vizitată în condiţii optime, mai ales că, în ultima perioadă, afluxul de turişti este tot mai mare. Pe timpul verii, aici vin şi câte 200 de maşini pline de turişti.

‘Din fericire, avem un judeţ foarte bogat în frumuseţi naturale. Eu nu aş putea face un clasament al acestora, al cascadelor, pentru mine toate sunt la fel de frumoase’, a precizat prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Legenda cascadei spune că pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului trăia o familie de ţărani foarte preţuită de locuitorii din zonă. Bărbatul era om gospodar şi cinstit, iar soţia lui, de o frumuseţe rar întâlnită. Singura lor amărăciune era lipsa unui urmaş care să le ducă numele mai departe şi să le vegheze bătrâneţile.

Într-o noapte, femeii i s-a arătat în vis o vrăjitoare care i-a spus că doar dacă va bea apă de la  izvorul de sub stânca aşezată la graniţa dintre lumi va rămâne însărcinată. Tot în vis i s-a prezis că dacă va avea o fată, acesteia nu-i va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia a mers la izvor şi a băut apă, iar după o vreme a născut o fată ieşită din comun de frumoasă, fapt pentru care era râvnită de mulţi flăcăi. Tânăra fecioară, însă, s-a îndrăgostit de un băiat chipeş şi harnic, pe nume Bigăr.

Tatăl fetei, care ştia povestea, a încercat să o facă pe fiica sa să uite de tânăr, dar pentru că nu a reuşit acest lucru, a închis-o în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele de disperare ale fecioarei au fost auzite de vrăjitoarea care sălăşluia în cealaltă lume, ştiută ca Tărâmul Regăsirii Dorului. Atrasă de ţipetele fetei şi  înduplecată de suferinţa fără margini a acesteia, vrăjitoarea i-a spus că singurul lucru pe care poate să îl facă pentru tânăra fată era să-i transforme părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile ei.

‘Vuietul cascadei îl va aduce pe cel care-l iubeşti aproape de tine, dar, te previn, nu veţi putea niciodată trăi în această lume. El va trebui să moară înecat în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el, spre a renaşte apoi, în cealaltă lume, în Tărâmul Regăsirii Dorului, şi numai acolo, ceea ce ţi-a fost hărăzit la naştere nu se va împlini’, arată legenda.

Se spune că flăcăul a venit şi s-a aruncat în apele cascadei, fermecat de vuietul mângâietor al acesteia, iar fata s-a stins o dată cu el, dar s-au reîntâlnit în cealaltă lume, a Tărâmului Regăsirii Dorului, singurul  loc în care iubirea lor se putea împlini.

Legenda susţine că, mai apoi, cascada a rămas mărturie a unei iubiri care a învins limitele fiinţei umane, dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire şi sacrificiu, deopotrivă. De atunci, îndrăgostiţii, spre a-şi pecetlui  dragostea, dar şi pentru a avea parte de iubirea veşnică, absolută, vin să bea apă din cascada ce poartă numele flăcăului Bigăr.

Pentru a face popasul turiştilor şi mai plăcut la cascadă, foişorul a fost refăcut, au fost amplasate bănci şi mese, iar în scurt timp urmează a fi înfiinţat şi un stand cu produse naturale. De asemenea, balustrada dintre alei va fi prelungită cu o scară ce va coborî în râul Miniş, pentru ca turiştii să poată fotografia în bune condiţii cascada care, vara, îi răcoreşte, iar iarna le oferă o imagine de neuitat, datorită perdelelor de ţurţuri de gheaţă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...