Un nou tren Alstom Coradia a ajuns în România

Încă un tren Alstom Coradia Stream, care va fi operat de societatea națională CFR Călători, a ajuns sâmbătă la București, în depoul Alstom Grivița, scrie Club Feroviar.
Economica.net - D, 26 ian. 2025, 00:04
Un nou tren Alstom Coradia a ajuns în România

Trenul a intrat în țară vineri și a ajuns la București sâmbătă după amiază, sosind de la fabrica din Polonia.

“După testele obligatorii și efectuarea parcursului de anduranță fără pasageri, trenul va intra și el în circulație, operat de CFR Călători. Cu excepția primei rame, care a avut obligația de a parcurge 10.000 km fără pasageri în vederea autorizării pe piață, fiecare tren din lotul de 37 trebuie să circule doar 2000 km în cadrul testului de anduranță. Drum bun, Coradia Stream!”, a anunțat anterior producătorul, într-o postare de pe contul său oficial de Linkedin, citată de cei de la Club Feroviar.

Contractul dintre Autoritatea pentru Reformă Feroviară și compania Alstom Ferroviaria S.p.A pentru livrarea de 20 de trenuri electrice noi a fost semnat în primăvara lui 2022, iar în toamna aceluași an a fost extins cu încă 17 trenuri.

Puteți citi tot articolul pe Club Feroviar

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajaţii......
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să suspende toate investiţiile în Germania şi ia în ...