Burduja amenință că nu va semna bugetele companiilor din subordine dacă acestea nu taie din cheltuieli. Acuzație voalată la adresa Hidroelectrica

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că nu va semna bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerului dacă acestea nu vor respecta principiile de eficientizare precum reducerea posturilor de conducere sau a cheltuielilor cu salariile, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 26 ian. 2025, 18:54
Burduja amenință că nu va semna bugetele companiilor din subordine dacă acestea nu taie din cheltuieli. Acuzație voalată la adresa Hidroelectrica

„De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acţionari majoritari sau 100%, şi regiilor, şi le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat şi o ţintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează in termocentrale. Dar există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare şamd”, a declarat ministrul Energiei duminică, la Digi24.

El a arătat, de asemenea, că a solicitat companiilor reducerea cheltuielilor cu sponsorizările arătând că există o societate care a cheltuit 16 milioane de lei, anul trecut, pentru sponsorizări. Ministrul a susţinut că societatea în cauză este Hidroelectrica şi a precizat, însă, că „nu a dorit să îi scoată la tablă” pentru că oamenii acolo îşi fac treaba „destul de bine”.

„Noi, ca acţionar, avem pârghii să impunem acest lucru şi le-am comunicat acestor companii că nu voi semna bugetele lor de venituri şi cheltuieli până nu vor respecta aceste principii de eficientizare. La nivelul companiilor am dori să economisim un miliard de lei în urma acestor măsuri”, a explicat Burduja.

Mai mult, ministrul de resort a anunţat că în aproximativ două luni pe site-ul Ministerului Energiei se vor putea analiza date referitoare la companiile din subordinea instituţiei.

„Lucrăm la un portal de transparenţă şi cred că va fi o premieră. Pe site-ul Ministerului Energiei, într-o lună şi jumătate două luni, veţi putea intra, selecta compania şi să vedeţi acolo exact ce cheltuieli au, ce sporuri au, ce contracte are conducerea, declaraţii de avere, contracte de achiziţie, toate sponsorizările”, a mai spus Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineaţă, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale......
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Un report de peste 45,12 milioane de lei (peste 8,61 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, duminică ...
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan se pregăteşte să devină prima ţară din Asia Centrală care introduce în sistemul său de transport taxiuri ...
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât să rămânem competitivi
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât ...
Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale ale mărcii Dacia pentru prima jumătate a lui 2026, Frank Marotte, directorul ...